Aproape 1.000 de avize de muncă pentru lucrători permanenţi au fost emise anul trecut de poliţiştii de imigrări din Alba, care au dispus, pe de altă parte, şi câteva zeci de decizii de returnare pentru străinii aflaţi în situaţii ilegale sau care nu mai întruneau condiţiile prevăzute de lege pentru acordarea sau prelungirea dreptului de şedere.
Potrivit unui comunicat transmis, marţi, AGERPRES, de către Serviciul de Imigrări al Judeţului Alba, în 2021 au fost emise 976 de avize de muncă pentru lucrători permanenţi, 817 permise de şedere, 213 documente de înregistrare a rezidenţei pe teritoriul României.
De asemenea, au fost depistaţi 32 de străini în situaţii ilegale, din care 10 au solicitat azil, au fost emise 47 decizii de returnare, dintre care 12 sub escortă şi 3 comunicări de părăsire a teritoriului României.
Totodată, poliţiştii de imigrări au aplicat 25 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 53.900 de lei.
În ce priveşte înregistrarea rezidenţei pe teritoriul României a cetăţenilor statelor membre U.E. şi S.E.E., în anul 2021 au fost primite şi înregistrate un număr de 220 cereri, din care 195 de cereri pentru eliberarea certificatului de înregistrare şi 25 de cereri pentru eliberarea cărţii de rezidenţă permanentă.
În cursul anului trecut, poliţiştii Serviciului pentru Imigrări al Judeţului Alba au asigurat managementul şederii şi rezidenţei pe teritoriul României pentru 1.761 de persoane, dintre care 1.024 din state terţe şi 737 de cetăţeni ai Uniunii Europene/SEE/CH. AGERPRES / (AS – autor: Marinela Brumar, editor: Marius Frăţilă)