Preşedintele USR Bihor, deputatul Silviu Dehelean, a declarat marţi că USR trebuie să facă o opoziţie ‘activă şi mai consistentă, mai hotărâtă’ decât a făcut-o în ultima perioadă.
‘Trebuie să facem o opoziţie activă şi mai consistentă, mai hotărâtă decât am făcut-o în ultima perioadă, probabil şi din cauza efectului pe care l-a avut în organizaţie ieşirea de la guvernare. Activitatea noastră nu este subminată de lipsa unui preşedinte, deoarece aceasta este o chestiune de cultură organizaţională; în USR preşedintele este ‘primus inter pares’, el fiind primul din Biroul Naţional, care este un organ colegial care ia deciziile şi care conduce partidul, spre deosebire de alte partide, unde preşedintele este vioara întâi şi cel care conduce, stabileşte, având chiar şi competenţa de a numi o parte din organul de conducere. La noi nu este aşa’, a declarat, pentru AGERPRES, deputatul Silviu Dehelean.
Parlamentarul speră, în primul rând, ca partidul să rămână unit şi că preşedintele interimar al partidului, Cătălin Drulă, va reuşi să netezească asperităţile între membrii celor două foste partide, USR şi PLUS, în condiţiile în care foarte mulţi sunt susţinători ai lui Dacian Cioloş şi în acest moment sunt nemulţumiţi, supăraţi.
‘După care trebuie să continuăm să facem opoziţie şi să creştem presiunea asupra coaliţiei care în continuare ratează oportunitatea de a găsi soluţii bune pentru români. Nu am avut o rezolvare nici în criza energetică sau a facturilor la utilităţi, iar în criza sanitară, norocul nostru este că varianta omicron nu este atât de virulentă şi nu sunt atât de multe cazuri grave care să ajungă la terapie intensivă. De asemenea, coaliţia de la guvernare trebuie să implementeze 20 de măsuri până în luna martie, prevăzute în Planul Naţional de Rezilienţă. Sunt o grămadă de restanţe pe care noi trebuie să le aducem la lumină, astfel încât să fie rezolvate’, a precizat Dehelean.
În ce priveşte un nou preşedinte, deputatul a menţionat că urmează să aibă loc o discuţie în Biroul Naţional pe această temă şi se va lua decizia organizării de alegeri pentru noul preşedinte, însă procesul este ‘laborios şi cronofag’.
‘Întregul proces durează foarte mult, pentru că trebuie organizate alegeri în fiecare filială, se stabilesc delegaţii pentru conferinţele judeţene, unde se aleg delegaţii la congres. E o chestie de organizare în trepte, care ia foarte mult timp. Nici Cătălin Drulă nu s-a pronunţat pe acest subiect, vom avea o discuţie în Biroul Naţional unde vom stabili exact,’ a afirmat deputatul.
Dacian Cioloş şi-a dat demisia din USR, luni, după ce Biroul Permanent al partidului i-a respins prin vot, cu 14-11, proiectul de preşedinte. Cioloş a fost preşedintele USR timp de patru luni, după congresul din octombrie 2021.