Un număr de 68 de oraşe şi municipii au o rată de infectare cu SARS-CoV-2, cumulată la 14 zile, de peste 20 de cazuri la mia de locuitori, cea mai mare incidenţă fiind în oraşul Otopeni (Ilfov) – 45,71, a informat, miercuri, Grupul de Comunicare Strategică (GCS).
Incidenţe mari se înregistrează şi în Sibiu (Sibiu) – 43,05, Gherla (Cluj) – 39,83, Alba Iulia (Alba) – 37,66, Timişoara (Timiş) – 37,41, Cluj-Napoca (Cluj) – 37,3 şi Ghimbav (Braşov) – 35,93.
O rată de infectare cu SARS-CoV-2 de peste 3 la mia de locuitori a fost anunţată în 311 oraşe.
La nivelul comunelor, cea mai mare incidenţă se înregistrează în localitatea Dumbrăviţa (Timiş) – 57,75 (1.087 de cazuri la o populaţie de 18.824 de persoane).
De asemenea, incidenţe mari mai sunt în comunele:
* Giroc (Timiş) – 50,89 (1.137 de cazuri la o populaţie de 22.342 de persoane);
* Ciugud (Alba) – 48,44 (158 de cazuri la o populaţie de 3.262 de persoane).
* Moşniţa Nouă (Timiş) – 47,5 (702 de cazuri la o populaţie de 14.779 de persoane);
Un număr de 2.403 de comune au rata de infectare peste 3 la mia de locuitori.