Un incendiu provocat de un scurtcircuit s-a produs, vineri, la Centrul de Asistenţă şi Sprijin din Focşani, nefiind înregistrate victime, informează Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Vrancea.
‘În urma unui scurtcircuit produs la instalaţia electrică dintr-o încăpere aflată la etajul clădirii a rezultat aprinderea unei prize. Evenimentul a fost sesizat de către personalul centrului care a sunat la 112, iar pompierii au înlăturat orice pericol în aproximativ 20 de minute. În clădire se aflau cinci persoane majore şi un minor, precum şi personalul centrului, aceştia autoevacuându-se, fără a se înregistra răniţi’, se arată într-un comunicat al DGASPC Vrancea.
Conform aceleiaşi surse, la faţa locului a fost prezent şi un echipaj medical, însă nu a fost necesară intervenţia acestuia.
Inspectoratul pentru Situaţii de urgenţă Vrancea a anunţat că s-a intervenit cu trei autospeciale de stingere, o autospecială de intervenţie şi salvare de la înălţime şi modulul SMURD. Incendiul se manifesta în interiorul unui dormitor, pe o suprafaţă de circa 20 de metri pătraţi.