Primarul municipiului Tulcea, Ştefan Ilie, a anunţat, miercuri, că a semnat contractul de accesare a unui grant în valoare de peste 87 de milioane de lei, o parte din această sumă fiind destinată lucrărilor de reparaţie a străzilor din oraş.
Contractul de împrumut are o valoare de 87.078.150 lei, urmând ca anul acesta să fie scoase la licitaţie pentru proiectare şi execuţie cinci proiecte mari pentru reabilitarea a 60 de kilometri de străzi.
‘Am început de la zero, iar anul trecut am reuşit să facem studiile aferente acestor lucrări, care au cuprins etape de inventariere (domeniul public era în mare parte neinventariat), cadastrare (pentru domeniul public inventariat), analize ale infrastructurii de apă potabilă, menajeră, pluvială, identificarea soluţiilor pentru introducerea cablurilor în subteran şi eliminare a stâlpilor din beton (canalizaţie subterană). Toţi aceşti paşi sunt necesari pentru o reabilitare integrală şi durabilă a reţelei de străzi, fără a mai fi necesare intervenţii ulterioare la reţelele de apă, canalizare etc’, a scris primarul Ştefan Ilie pe facebook.
Din împrumutul contractat vor fi realizate două proiecte de reabilitare a unor străzi cu o lungime totală de 22 de kilometri, în timp ce celelalte vor fi finanţate cu fonduri europene sau prin Programul Naţional de Investiţii ‘Anghel Saligny’.
‘În timpul mandatului meu, nu au fost disponibile spre accesare fonduri europene. La nivelul Comisiei Europene, finanţările se acordă în timpul unor exerciţii financiare de 7 ani, ultimul exerciţiu încheindu-se în 2020. În decursul anului 2022, se vor debloca fondurile europene pentru noul exerciţiu financiar, valabil până în 2027. Am atras mai multe fonduri europene decât orice alt primar din judeţ şi o voi face în continuare şi pentru municipiul Tulcea’, a mai scris pe reţeaua socială primarul Ştefan Ilie.