O fată de 12 ani din localitatea dâmboviţeană I.L. Caragiale este dată dispărută, după ce a plecat de acasă şi nu s-a mai întors, anunţă, luni, IPJ Dâmboviţa.
‘La data de 20 februarie a.c., în jurul orei 20:30, poliţiştii din cadrul Secţiei nr.6 Poliţie Rurală Moreni au fost sesizaţi de un bărbat din localitatea I.L. Caragiale cu privire la faptul că, în ziua de 19 februarie a.c., fiica sa Fieraru Victoria Alexandra, în vârstă de 12 ani, a plecat voluntar de la domiciliu şi nu a mai revenit. La nivelul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dâmboviţa s-a constituit o echipă complexă care desfăşoară activităţi de căutare a minorei’, precizează IPJ Dâmboviţa.
Semnalmentele minorei sunt următoarele: 1,30 m înălţime, 50 de kilograme greutate, ochi căprui, părul şaten, faţa ovală, nas mic.
Persoanele care deţin informaţii utile în vederea depistării minorei sunt rugate să anunţe Poliţia sau să sune la 112.