AcasăStiri generaleCamera Deputaţilor/Stelian Ion cere scoaterea de pe ordinea de zi a proiectului...

Camera Deputaţilor/Stelian Ion cere scoaterea de pe ordinea de zi a proiectului de desfiinţare a SIIJ; propunerea a fost respinsă

Deputaţii au respins, luni, propunerea fostului ministru al Justiţiei Stelian Ion de scoatere de pe ordinea de zi a plenului şi retrimiterea la comisia de specialitate a proiectului de lege privind desfiinţarea Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din Justiţie, care a primit vinerea trecută votul Comisiei juridice.

Deputatul USR a cerut o amânare de trei săptămâni, propunerea fiind respinsă.

S-au înregistrat 81 de voturi în favoarea propunerii lui Stelian Ion, 139 împotriva acesteia şi două abţineri.

Potrivit lui Stelian Ion, actul normativ nu desfiinţează SIIJ, ci o transformă într-un mecanism ‘mult mai nociv’.

El a adăugat că USR a luptat ‘foarte mult’ pentru desfiinţarea acestei secţii şi aşa doreşte în continuare.

‘Însă, din punctul meu de vedere, nu avem de-a face cu o desfiinţare a SIIJ, ci cu o transformare într-un mecanism mult mai puternic şi mult mai nociv. (…) Dacă vrem să desfiinţăm într-adevăr SIIJ, trebuie să avem o transparenţă decizională respectată de la A la Z’, a declarat deputatul USR, care s-a pronunţat din nou pentru aşteptarea unui aviz al Comisiei de la Veneţia.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks