Acasă55Dumitriţa Gliga (PSD): Mortalitatea pricinuită de afecţiuni nedepistate la timp, mai mare...

Dumitriţa Gliga (PSD): Mortalitatea pricinuită de afecţiuni nedepistate la timp, mai mare cu 14,2% în mediul rural

Deputata PSD de Mureş Dumitriţa Gliga susţine că mortalitatea cauzată de afecţiuni nedepistate la timp este mai mare în mediul rural cu 14,2% decât în mediul urban, iar adoptarea legii asistenţei medicale mobile era o nevoie imperativă, mai ales că la ţară locuiesc aproape o jumătate dintre români.

‘Ieri a fost una din puţinele situaţii în care am votat în unanimitate o lege, cea a asistenţei medicale mobile. Se creează astfel cadrul legal prin care sistemul medical poate acoperi mai bine zona rurală, unde, din păcate, asistenţa medicală de specialitate este deficitară de mult timp. Noul concept de asistenţă medicală mobilă oferă servicii pentru prevenţie şi profilaxie, screening al celor mai des întâlnite afecţiuni medicale, dar şi un control medical periodic general sau de specialitate populaţiei aflate în zonele cu acces deficitar la serviciile de sănătate. Toate acestea, prin intermediul aşa-numitelor caravane cu unităţi medicale mobile, care vor ajunge la sate. Era o nevoie imperativă de această lege, pentru că la ţară locuiesc aproape jumătate dintre români, iar mortalitatea pricinuită de afecţiuni nedepistate la timp e mai mare aici cu 14,2% decât în mediul urban’, a scris, miercuri, pe Facebook Dumitriţa Gliga.

Potrivit acesteia, în baza noii legi, care urmează să fie promulgată, asistenţa medicală mobilă va fi oferită şi celor care nu sunt înscrişi la medicul de familie, celor care nu au documente de identitate, copiilor, adolescentelor însărcinate şi mamelor adolescente care nu au reprezentant legal, precum şi persoanelor care nu au card de sănătate.

‘Legea a fost trimisă spre promulgare preşedintelui României. Ea va putea fi, însă, aplicată abia după ce vor fi elaborate şi normele de aplicare de către specialiştii din Ministerul Sănătăţii. Fiecare primar va şti atunci ce trebuie să facă, în mod concret, pentru ca toţi locuitorii să beneficieze de asistenţa medicală la care au dreptul’, a precizat deputata.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks