Cel puţin opt obiective turistice din Oradea vor fi accesibilizate pentru persoanele nevăzătoare, într-un proiect unic în ţară al Fundaţiei de Protejare a Monumentelor Istorice (FPMI) Bihor, desfăşurat în colaborare cu Asociaţia pentru Dezvoltare Urbană din Bucureşti şi voluntari orădeni.
‘Anul trecut, de Ziua Art Nouveau, când am inaugurat ghidajele pe patrimoniul Art Nouveau, ne-am dat seama că lipseşte ceva acolo unde am putea să extindem categoria persoanelor care să ne viziteze obiectivele. Împreună cu Asociaţia de Dezvoltare Urbană am depus două proiecte – unul pentru persoanele cu deficienţe de vedere şi unul pentru cele cu dizabilităţi de auz. Finanţare a obţinut doar primul proiect, cel de al doilea fiind susţinut de la bugetul local’, a declarat directorul executiv al FPMI, Angela Lupşea.
Proiectul numit ‘Accesibilizarea turistică a centrului istoric din Oradea pentru persoanele cu deficienţe de vedere’, acronim ‘Oradea pentru toţi’, se desfăşoară în perioada 1 ianuarie – 31 decembrie 2022, este finanţat în cadrul programului ‘Corpul European de Solidaritate’ cu suma de 6.800 de euro şi a fost lansat joi, la Casa Darvas – La Roche, unul din cele opt obiective turistice ce vor beneficia de o prezentare specială.
La lansare au participat directorul FPMI, Angela Lupşea, preşedintele filialei Bihor a Asociaţiei Nevăzătorilor din România, Mihai Merca, managerul de proiect Gabriel Bâclea din partea Asociaţiei pentru Dezvoltare Urbană şi coordonatorul echipei de voluntari, Alex Trandafir.
Prin acest proiect se propune realizarea unor planşe A4 cu imagini tactile, în desen reliefat, ale obiectivului turistic, având un cod QR ce va oferi vizitatorului, prin intermediul unui telefon smart, informaţii auditive, în limba română, maghiară şi engleză. Cele patru sau cinci planşe vor alcătui un catalog ce va fi pus la dispoziţie în incinta obiectivului turistic, într-un cadru adecvat, primitor. Pe lângă acest catalog, se vor realiza diferite mulaje ale unor decoraţiuni interioare sau de exterior, la mărime identică, pentru a fi palpate.
Angela Lupşea a indicat care sunt cele opt obiective obiective istorice din centrul istoric al municipiului Oradea care vor fi cuprinse în acest proiect pentru persoanele cu deficienţe de vedere: Casa Darvas-La Roche, Primăria Oradea, Sinagoga Sion, Palatul Vulturul Negru, Templul Francmasoneriei, Biserica cu Lună, Teatrul orădean şi Casa Poynar. Numărul acestora ar putea creşte ulterior la 15.
Primul tur ghidat al acestor obiective se preconizează să aibă loc în august-septembrie. Personalul care deserveşte obiectivele turistice va fi pregătit în mod special să interacţioneze şi să comunice cu persoanele nevăzătoare.
‘Ne dorim ca oraşul Oradea să fie un proiect pilot prin care să dovedim o nevoie naţională, astfel încât să motivăm tot mai multe organizaţii sau instituţii locale cu putere de decizie să facă o schimbare în propriile comunităţi’, a declarat managerul de proiect Gabriel Bâclea.
Potrivit preşedintelui Asociaţiei Nevăzătorilor Bihor, Mihai Merca, care a apreciat foarte mult această iniţiativă, în asociaţie sunt înscrişi 1.514 membri, cu media de vârstă destul de înaintată.
În grupul ţintă al proiectului se acordă o mai mare atenţie copiilor cu deficienţe de vedere din Oradea şi oraşele vecine, precum Cluj, Arad, Timişoara, oferindu-le o nouă perspectivă asupra vieţii şi a modului de înţelegere.
Angela Lupşea a mai precizat că, în curând, se va lansa şi proiectul dedicat persoanelor cu deficienţe de auz, pentru care se vor crea filme speciale. AGERPRES / (A – autor: Eugenia Paşca, editor: Marius Frăţilă)