Sociologul Gelu Duminică afirmă că românii nu au învăţat prea multe din pandemia de COVID-19, apreciind că schimbările comportamentale nu vor fi majore şi că în cei doi ani de coronavirus clivajele s-au adâncit, lăsând loc ‘lehamitei’ şi ‘deznădejdii’.
‘Pe lângă ce aveam înainte: votanţii unui partid/votanţii altui partid, mediul rural versus mediul urban, lucrători la stat versus lucrători în mediul privat, mai avem şi unii precum vaccinist sau nevaccinist, covidit versus anticovid. (…) Din punctul meu de vedere, pandemia nu a făcut decât să întărească, pentru marea majoritate a populaţiei, dihoniile care erau în societate, lehamitea, deznădejdea. Şi pentru foarte puţini a arătat şi partea luminoasă a societăţii’, a declarat sociologul, într-un interviu acordat AGERPRES.
AGERPRES: Doi ani de la confirmarea primului caz de coronavirus în România. Oamenii spun adesea: ‘Aşteptăm să revenim la cum era înainte’. Se mai poate vorbi despre viaţa aşa cum o ştiam înainte de pandemie? Ce înseamnă acest ‘înainte’ din punct de vedere social şi ce credeţi că semnifică această tendinţă de a tânji după trecut?
Gelu Duminică: Înainte era mai bine din toate punctele de vedere. Niciodată nu suntem mulţumiţi cu prezentul, iar acesta este şi un lucru bun. Însă ‘ca înainte’ nu va mai fi, din anumite puncte de vedere, pentru o anumită categorie de oameni. Societatea nu este un tot. Unii s-au comportat ca ‘înainte’ şi în timpul pandemiei, adică nu au avut nici cea mai mică teamă, nici cea mai mică restricţie. Dar o parte din societate a fost foarte responsabilă. Unii au devenit ipohondri, mai temători decât a fost cazul.
AGERPRES: A fost greu pentru individ să se adapteze unor restricţii, dar s-a adaptat. Unii specialişti afirmă că poate la fel de greu va fi să se readapteze la viaţa normală. De ce le este mai teamă oamenilor – de redescoperire sau de întoarcerea la ce a fost?
Gelu Duminică: Fiecare, în funcţie de comportamentul pe care l-a avut şi înainte de pandemie şi în timpul pandemiei, va face lucrurile într-un fel anume. Nu va exista un monolit de a face lucrurile, ci fiecare le va face în felul său. Va creşte numărul de oameni responsabili din societatea românească ce se gândesc la ceilalţi, care vor deveni mai solidari? Nu. Pentru că pandemia a scos la suprafaţă şi ceea ce societatea a avut mai bun şi ceea ce a avut mai rău. Dacă vă amintiţi, în prima perioadă a pandemiei, din martie 2020, a fost un val de solidaritate, oameni care s-au mobilizat pentru ceilalţi. Programe – ‘Cumpărături la uşa ta’, bătrânii care să fie sprijiniţi, comunităţi care să fie sprijinite, pentru a trece peste ‘Stai acasă!’. Lucrul acesta s-a estompat în timp şi a fost oarecum umbrit de ceilalţi care au devenit din ce în ce mai vocali în a clama tot felul de scenarii: ‘Klingonienii, Bill Gates’, etc.
În momentul de faţă, societatea pare indiferentă la orice mesaj privind COVID-19. Aşa că eu cred că, în ceea ce urmează, cei care şi-au dezinfectat alimentele atunci când le cumpărau, umblau cu dezinfectantul în maşină, purtau mască tot timpul, nu au fost în vacanţă, vor continua să fie la fel de atenţi cu ei şi cu ceilalţi. Însă aceştia, din păcate, în societatea românească par a fi o minoritate. Restul n-a avut nicio problemă, n-a avut nicio treabă cu chestiunile astea. Litoralul românesc a fost arhiplin în timp de pandemie, adică lumea se bulucea unul într-altul, în timp de pandemie. Aceia vor continua să fie la fel. Vor zice: ‘Băi, nu mi s-a întâmplat nimic. Sau mi s-a întâmplat şi nu am murit. Trai neneacă!’.
Nu cred că am învăţat prea multe din această pandemie şi nu cred că schimbările comportamentale vor fi majore, în afară de faptul că s-au adâncit clivajele. Pe lângă ce aveam înainte: votanţii unui partid/votanţii altui partid, mediul rural versus mediul urban, lucrători la stat versus lucrători în mediul privat, mai avem şi unii precum vaccinist sau nevaccinist, ‘covidit’ versus anticovid.
AGERPRES: Când şi cum se va rezolva dihotomia socială născută din pro-vaccin versus anti-vaccin?
Gelu Duminică: A, nu! Din punctul meu de vedere, ea devine mult mai acută în momentul de faţă, pentru că orice campanie de vaccinare acum va avea provocări pe care le-a avut înainte de această pandemie. Pentru că modul în care instituţiile statului au ştiut să susţină campania a pus în pericol şi va pune în pericol orice campanie de vaccinare pe care noi o vom avea de acum înainte, pe orice subiect. Fie că vorbim de cancer de col uterin, că vorbim de HPV, că vorbim de, eu ştiu, rubeolă sau de orice Dumnezeu, aceleaşi provocări le vom avea, pentru simplul motiv că statul român nu a ştiut să se gândească la sănătatea publică şi să facă astfel încât binele public să primeze în faţa binelui privat. Aşa că, din punctul meu de vedere, dihonia asta nu se va estompa, ba din contră. Campania de vaccinare a fost un eşec răsunător şi România trebuie să înţeleagă că a avut un eşec şi că, uite, forţele antivacciniste în România, din punctul meu de vedere, au câştigat. Adică statul român a fost slab, n-a ştiut să-şi protejeze cetăţenii. Tocmai de aceea am avut şi rate de mortalitate şi de îmbolnăvire majore şi avem în continuare.
AGERPRES: Ce a pierdut omul ca fiinţă socială odată cu pandemia? A câştigat ceva?
Gelu Duminică: Din nou generalizăm. O parte a câştigat elemente de solidaritate… Şi nu pot să spun că am văzut doar partea hâdă a societăţii, am văzut şi partea frumoasă. Fiecare a câştigat ce a vrut să câştige. Cei care au înţeles că trebuie să îşi iubească aproapele ca pe ei înşişi au câştigat acest sentiment, având grijă de ei şi de cei din jur. Fiecare în felul lui. Cei care au înţeles şi, de fapt, au fost crescuţi sub dictonul ‘Îmi e mai aproape cămaşa’, ori ‘Mai bine să plângă mă-sa decât să plângă mama’ au câştigat asta: sentimentul de putere, sentimentul de ‘duşmanii îmi poartă pică, pentru că nu au valoarea mea’. Fiecare a câştigat câte ceva, dar noi, ca societate, am pierdut. Pentru că o societate funcţionează în momentul în care fac bine, în momentul în care interesele cât mai multor cetăţeni converg. Dar pentru ca interesele să conveargă, ai nevoie de lideri care să te ajute să te uneşti în acele idei. La noi, liderii politici, civici şi religioşi au făcut un concurs de cine este mai tâmp şi cine poate să scoată mai multe prostii pe gură. Şi în momentul în care liderii au dat mesaje mai degrabă de dihonie decât de solidaritate, ce ar fi trebuit să iasă? Societatea nu poate fi alta decât ceea ce avem ca leadership, dar nici liderii nu pot fi fundamental diferiţi decât e societatea.
AGERPRES: Restricţii şi relaxări, stare de urgenţă şi stare de alertă, 5 valuri pandemice. Peste toate – alegeri locale şi parlamentare, mai multe guverne, certuri în partide politice şi între partide politice. Unde sunt cetăţenii de rând în toată această ecuaţie a României?
Gelu Duminică: Dar de ce credeţi că e vorba despre cetăţeni? Din păcate, sentimentul de părăsire, de abandon pe care cetăţeanul îl are faţă de politicieni nu e nou. La începutul pandemiei, în martie 2020, scriam un articol pentru site-ul Universităţii, care se numea ‘Coronavirusul şi echitatea’, în care spuneam că acest virus nu e echitabil deloc şi că, din păcate, cei care vor plăti cel mai scump preţ vor fi cei mai săraci, care se simt deja abandonaţi de politicieni de foarte mulţi ani şi că pentru ei ‘Stai acasă!’ înseamnă pericol de înfometare şi că nimeni nu se gândeşte la ei. Şi spuneam atunci că aceste sentimente vor fi capitalizate de un partid extremist, care va deveni puternic şi care va intra în Parlament. Am spus asta în martie. Lumea se uita la mine ca la tâmpiţi, dar în decembrie ziceau: ‘Bă, Gelu, ce dreptate ai avut!’. Nu e vorba de dreptate, nu e vorba de clarviziune, ci de cunoaşterea elementelor istorice şi de modul în care societatea asta funcţionează. Noi aveam înainte de pandemie aproximativ 5 milioane de oameni care trăiau în deprivare materială severă. Dar în momentul în care tu pui restricţii de circulaţie, nu le mai dai voie acelor oameni să exploateze resursele minimale şi marginale pe care le exploatau – de la genul colectat de fier, că nu mai au voie să vândă papuci în piaţă, să muncească cu ziua, pentru că nu mai puteau să iasă să se ducă să muncească în celelalte sate, nici nu-i sprijini cu poliţişti de la asistenţă de la solidaritatea socială, oamenii aceia ce or să facă? Or să-şi exprime furia prin înjurătura adresată politicianului, liderului, prin slabă încredere. Iar dacă tu nu ai încredere în instituţia statului şi în reprezentantul ei, nu ai încredere nici în elementele astea de vaccinare, ştiu eu ce, nu ai încredere în ele. Totul se leagă. Fundamentul într-o societate care funcţionează este încrederea. Încrederea între oameni şi încrederea în leadership.
Pandemia ne-a arătat că, de fapt, nu prea avem motive să ne încredem în liderii noştri politici, pentru că ei una ne-au spus nouă şi alta au făcut, pentru că în momentul în care au trebuit să ia decizii, nu le-au luat, în momentul în care au trebuit să respecte ei înşişi regulile pe care ni le-au impus nouă nu au făcut-o. Vă aduceţi aminte petrecerile lui Rareş Bogdan, zilele de naştere ale lui nu ştiu care, ăia care se adunau să bea whisky şi să fumeze în birou… Ei, omul de rând nu înţelegea nimic din toate astea. El îşi lua amenzi. Au fost 300.000 de amenzi în primele luni de pandemie. 300.000, da? Iar ei, pentru a avea parte de aceeaşi lege, ca să zicem aşa, trebuiau să fie daţi la televizor să cheme ei instituţia publică să-i amendeze. Undeva e ciudat. Şi atunci, sentimentul omului ăla, care oricum se simţea abandonat, oricum se simţea nereprezentat, s-a văzut în participarea la vot, care a fost cea mai mică din ultimii 30 de ani şi o să se vadă în continuare lehamite în tot ceea înseamnă. Iar o democraţie fără participarea cetăţeanului nu poate exista.
AGERPRES: ‘Educaţia este cea mai puternică armă pe care o putem folosi pentru a schimba lumea’, spunea Nelson Mandela. Dumneavoastră cum credeţi că va arăta lumea schimbată de generaţia online?
Gelu Duminică: Fără educaţia de calitate, aş completa ceea ce spunea Mandela. Ştiu citatul. Educaţia de calitate este cea care poate schimba lumea. Din nou spun că noi nici înainte de pandemie nu eram rupţi din soare, oameni buni. Să nu credeţi că pandemia asta a venit şi a rupt o frumuseţe de ţară care funcţiona perfect. Nu! Eram cu pantalonii rupţi în fund înainte de pandemie, acum ni s-au rupt puţin mai tare, pentru că nimeni nu a gândit să mergem la croitor, să schimbăm pantalonii, să-i croim, să-i aşezăm, să punem un petic ca lumea. Noi am zis ‘Laaasă, mă, că merge şi aşa. La urma urmei ce avem? Pantalonii rupţi în fund. Ei, mare vrăjeală’. Înainte de pandemie, pentru generaţia care este în şcoală în momentul de faţă, aveam cea mai mare rată de analfabetism, înainte de pandemie aveam cel mai mare număr la nivel european de tineri NEETs, care nu se mai află în nicio formă de învăţământ şi nici în câmpul muncii. Înainte de pandemie, aveam un număr imens de tineri care îşi doreau să plece din ţară. Ăsta era visul lor major, pentru că ţara asta nu le oferea nimic în mintea lor. Nu le oferea siguranţă, respect. Nu întâmplător avem aproximativ cinci milioane de cetăţeni români în afara graniţelor. Toate lucrurile astea se întâmplau şi înainte de pandemie. Pandemia nu a făcut decât să consfinţească ceea ce oamenii ăia credeau despre ţara asta. Sistemul educaţional era ‘praf’ şi înainte.
AGERPRES: Vă rog să argumentaţi. Olimpicii noştri obţin anual rezultate deosebite. Cum adică ‘praf’?
Gelu Duminică: Înainte ne făceam că facem şcoală, mai ales în comunităţile rurale dezavantajate. Dar ne făceam, pentru acolo ştim foarte clar că mulţi terminau clasa a VIII-a şi nu ştiau să scrie şi să citească. Asta spun analizele, evaluările OECD, UNICEF. Nu e nimic nou. Acum, în schimb, am descoperit că nu mai putem să facem şcoală efectiv. Vă daţi seama că am plătit cadrele didactice timp de luni de zile la început să nu facă şcoală? Că nu au făcut şcoală în nici un fel. Da, dar noi am plătit sistemul, pentru că nici acolo nu s-a putut lua o decizia ca lumea. În momentul de faţă, notele sunt mai mari decât înainte de pandemie. Vă daţi seama cum se face evaluarea? Cum Dumnezeu, în toată lumea pandemia a slăbit sistemul educaţional, numai în România avem rezultate mai bune. E de râsu’-plânsu’. E foarte greu să schimbi ceea ce nu vrei să schimbi şi ceea ce tu consideri că nu trebuie să schimbi. Iar noi întotdeauna am trăit cu mirajul sistemului de învăţământ românesc care e tare şi: ‘Uite, băi, i-am bătut pe chineji, nu chinezi, pe chineji i-am bătut’, uitând de fapt că elite în sistemul educaţional românesc sunt 2%. Şi ăştia sunt elite nu pentru că sistemul educaţional ar fi rupt din soare, ci pentru că părinţii au o anumită potenţă financiară şi pot suplini prin pregătire individuală ceea ce sistemul educaţional nu reuşeşte să facă. România are un sistem educaţional la pământ. Nu e de acum. Dar suntem în rankingurile universităţilor undeva la nivelul 1.000 la nivel global cu cea mai bună universitate. Asta spune ceva despre noi.
Am desfiinţat învăţământul profesional şi tehnic acum 15 ani. I-am trimis pe toţi să facă liceul. Cu nota doi să faci liceul şi să te duci la facultate la învăţământ privat, pentru că în educaţie n-a fost de multe ori vorba despre modul în care noi ne dezvoltăm capitalul uman, ci a fost vorba despre cine face bani, cum face bani, a fost vorba despre profesori, despre norme, a fost vorba despre totul şi cu totul alte elemente decât despre dezvoltarea capitalului uman pe care România îl are. Şi atunci şi în pandemie a fost vorba de aceeaşi abordare. Nimeni nu a discutat.
Noi nu am avut conţinuturi alternative pentru online dezvoltate pentru profesori doar de mediul asociativ. Timp de doi ani profesorii au trebuit să predea aceleaşi conţinuturi în aceleaşi moduri. Ilogic. Sunt multe hibe, dar în acelaşi timp noi am discutat despre teste de salivă, despre burse sociale… Astea au fost marile probleme ale sistemului educaţional. Altceva nu am ştiut. Nu se ştia de câte tablete aveau nevoie şcolile. La fiecare numărătoare dădea invers. Nimeni nu ştia. Şi, ca să înţelegeţi, unul din cele mai solicitate cursuri de formare profesională continuă pentru cadrele didactice, înainte de pandemie, a fost cursul de TIC, Tehnologie Informatică şi Computer. În momentul în care a venit pandemia, s-a văzut cât de bine am făcut formările alea, pentru că marea majoritate a profesorilor nu ştia să deschidă calculatorul. Culmea, cursurile au fost acreditate, nu au fost făcute la colţ de stradă, chipurile, ci au fost făcute prin inspectorate, prin minister, prin Casele Corpului Didactic, prin programe europene. S-au tocat milioane de euro în ultimii ani pe astfel de cursuri. În momentul în care a fost nevoie de abilităţile pentru computer, am descoperit că acele cursuri au fost nişte fabrici de făcut bani pentru nişte şmecheri. Acum este vorba dacă să fim în trimestre sau semestre, pentru că ‘Bă, când eram în trimestre, înainte de ’98 rupeam norii, bă!’. Ce să comentezi?
AGERPRES: Chiar nu a învăţat nimic societatea românească după această ‘experienţă’ a pandemiei de coronavirus? Unii spun că ar fi ‘ani pierduţi’ pentru educaţie, sănătate, cultură, economie. Alţii spun că a câştigat natura, au câştigat familia şi grupul apropiat, că am câştigat mai mult ‘timp pentru noi’. Totuşi, cu ce rămânem ca indivizi şi ca societate după aceşti doi ani?
Gelu Duminică: O spun din nou. Societatea românească este ruptă în bucăţi. Noi nu putem să vorbim de o societate ancorată în aceleaşi valori. Nu! Noi vorbim de microsocietăţi, care ţin mai degrabă de comune, cartiere. Încă din punct de vedere al organizării sociale, părerea mea – şi ştiu că am să deranjez pe mulţi – este că suntem încă mai degrabă la nivel de trib decât la nivel de societate. Încă gândim foarte local, încă ne uităm cu pizmă la satul vecin că are ‘oi mai multe, mândre şi cornute’. Da? Încă! Nu vedem ce au făcut ăia ca să muncească să se dezvolte şi să încercăm şi noi. Nu îi chemăm şi noi să ne ajute. Zicem: ‘Uite, nenorociţii’. Din păcate. Iar lucrurile astea le vedem în tot ceea ce înseamnă modul în care zonele se dezvoltă. Spre exemplu, noi avem încă probleme cu zonele metropolitane despre care discutăm de ani de zile. Minioraşele astea din jurul Bucureştiului nu sunt conectate cu Bucureştiul cu adevărat. Nu, ele sunt ‘orbitoarele’ Bucureştiului. Nu există o politică de dezvoltare coerentă, aşezată, care să ducă la ideea de, hai să zicem aşa, apartenenţă identitară la metropola Bucureşti. Nu există asta.
Şi în momentul în care noi nu învăţăm că, de fapt, peste chestiuni de genul acesta trecem împreună şi ieşim mai rupţi în bucăţi, nu am făcut nimic. Din punctul meu de vedere, pandemia nu a făcut decât să întărească, pentru marea majoritate a populaţiei, dihoniile care erau în societate, lehamitea, deznădejdea. Şi pentru foarte puţini a arătat şi partea luminoasă a societăţii. Însă, mult mai puţini în 2022 decât în 2021. Pentru că în jurul meu au fost oameni care au sprijinit foarte multe comunităţi. Noi înşine am strâns foarte mulţi bani şi ne-am dus în multe comunităţi la început de pandemie. Aplombul şi dorinţa asta au scăzut cu timpul, pentru că vedeam, de exemplu, liderii civici şi politici cum capitalizau, cum să spun eu, normalitatea. A-l ajuta pe celălalt este normal, a-i întinde o mână este cât se poate de normal. În momentul în care tu te duci peste un centru de vaccinare şi începi să urli, blochezi medici şi nu păţeşti nimic, rămâi şocat. Şi te întrebi: ‘Pe bune, în ce ţară trăiesc?’. Dacă eu aş face chestia asta, nu mi s-ar întâmpla, nimic? Bun, e senatoare. Şi ce? În momentul în care vezi că au început să se ia de gât în Parlament. Unul se face ‘hoţ’, altul se face ‘prost’. Nu s-au jignit, vorba lui Gigi Becali. Rămâi şocat, dezgustat şi te gândeşti: ‘Bă, mă reprezintă chestia asta?’. Cei mai mulţi oameni care au plecat în această perioadă 2020 – 2022 nu sunt cei care au plecat pentru că îşi doreau un job mai bine plătit, ci pentru că visau la o ţară care să îi respecte pe ei şi pe copiii lor.
AGERPRES: Deci cu asta rămânem? Cu amărăciunea?
Gelu Duminică: Din punctul meu de vedere, în momentul de faţă nu rămânem neapărat cu amărăciunea, ci cu un gust amar care va fi capitalizat foarte mult de politicienii extremişti. Eu cred că România pare condamnată să alunece într-o zonă destul de neagră pentru simplul motiv că nu există contra-balanţă. Nu există liderii care să contrabalanseze mizeria aceasta de discurs politic de acţiune promovată de unii lideri politici, civici şi religioşi. Nu mai există alternativă. Înainte parcă mai aveai o alternativă. Acum este haos peste tot. Şi ai varianta unu, în care ai lehamite şi îţi bagi picioarele, varianta doi, în care eşti dezgustat şi nu intri în mizerie, nu participi, dar nu îţi bagi picioarele, sau varianta trei, în care eşti unul dintre cei care se regăseşte în această ciorbă şi faci ceea ce te duce mintea. Zilele trecute, în piaţă, mă întreba lumea ce cred despre George Simion. Unii îmi spuneau că: ‘Bă, bine le zice. Măcar ăsta poate face ceva’.
Anii ’30 au însemnat acelaşi lucru. Extremismul întotdeauna a crescut pentru simplul motiv că partidele celelalte, conservatoare, nu au ştiut să ofere bunăstare, nu au ştiut să-şi facă treaba, pentru că Biserica s-a băgat în această mizerie politică în loc să arate bunătate şi solidaritate, pentru că liderii civici s-au considerat prea buni ca să intre în mizeria asta. Ei, suntem fix acolo în momentul acesta. Din nou. Şi, încă o dată, nu cred că am învăţat ceva din istoria recentă de acum 70 de ani. Plus contextul global nu ne ajută deloc. Aşa că eu cred că, din păcate, România trebuie să se pregătească pentru ce este mai rău din punct de vedere social. Sper din tot sufletul să greşesc şi m-aş bucura să o fac.
În urmă cu doi ani, pe 26 februarie 2020, a fost confirmat primul caz de infectare cu noul coronavirus din România, la un bărbat dintr-o localitate din judeţul Gorj, care a intrat în contact cu un cetăţean italian din Rimini, infectat cu SARS-CoV-2. Din acel moment, România a intrat în ”zodia” pandemiei, iar autorităţile au început să impună restricţii şi să ia măsuri de izolare sau carantinare.
