Şeful Statului Major al Apărării, generalul Daniel Petrescu, a participat, prin videoconferinţă, la reuniunea extraordinară a Comitetului Militar al NATO privind situaţia de securitate şi umanitară din Ucraina, context în care oficialul român a afirmat că ţara noastră sprijină măsurile adoptate de aliaţi.
Potrivit unui comunicat al MApN, la întâlnirea care a avut loc luni, şefii Apărării din statele aliate au condamnat unanim acţiunile ofensive ale forţelor armate ale Federaţiei Ruse în Ucraina.
La reuniune a fost prezent şi secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, care a prezentat principalele concluzii ale Summit-ului extraordinar al şefilor de stat şi de guvern din statele aliate, care a avut loc pe 25 februarie, în care s-a cerut Federaţiei Ruse să înceteze imediat ostilităţile şi să îşi retragă forţele din Ucraina.
Totodată, în cadrul reuniunii s-a discutat despre modalităţile de sprijin pe care naţiunile NATO îl pot oferi Ucrainei.
‘Multe dintre statele NATO s-au arătat dispuse să ofere sprijin militar şi ajutor umanitar Ucrainei. Coordonarea este cheia’, a declarat amiralul Rob Bauer, preşedintele Comitetului Militar al NATO, citat în comunicat.
De asemenea, pe timpul lucrărilor reuniunii, şefii Apărării au discutat despre adaptarea posturii de descurajare şi apărare şi despre măsurile de întărire a vigilenţei în toate domeniile, pe întreg teritoriul NATO.
‘NATO şi-a întărit postura de apărare în zona de est a Alianţei prin dispunerea mai multor capabilităţi terestre, aeriene şi maritime. Vizând descurajarea şi apărarea în faţa ameninţărilor împotriva păcii şi securităţii în Europa, NATO a activat, pentru prima dată în istorie, planul de apărare prin desfăşurarea unor elemente ale Forţei sale de Răspuns. Reacţia statelor aliate a condus la consolidarea aliniamentului defensiv al NATO şi, implicit, la consolidarea apărării tuturor aliaţilor şi a Alianţei ca întreg în faţa oricărei agresiuni’, se arată în comunicat.
Sursa citată menţionează că în intervenţiile avute pe timpul Consiliului Militar, generalul Daniel Petrescu a afirmat că ţara noastră sprijină măsurile adoptate de aliaţi.
‘Decizia de activare a Planului de Răspuns Gradual (NATO’s Gratuated Response Plan) a fost oportună şi corectă. Măsurile eminamente defensive de suplimentare rapidă a capabilităţilor terestre şi aeriene aliate pe teritoriul României păstrează echilibrul strategic în această regiune a continentului european’, a transmis şeful Statului Major al Apărării, conform comunicatului.
Comitetul Militar al Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord are rolul de a furniza recomandări Consiliului Nord-Atlantic privind modalităţile în care Alianţa poate răspunde la provocările globale de securitate. De regulă, pe durata unui an, reuniunile la nivelul şefilor apărării se desfăşoară de două ori la sediul NATO din Bruxelles şi o dată într-o ţară membră a Alianţei.