Şeful Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ) Timiş, Marin Popescu, a declarat, miercuri, că au fost identificate şi pregătite 360 de locuri în unităţi de învăţământ din opt localităţi din judeţ, unde pot fi primiţi copii refugiaţi de război din Ucraina, de la grupa de vârstă preşcolară până la liceu.
Au fost alese localităţi în care trăieşte o populaţie vorbitoare de limbă ucraineană, iar până acum a fost identificată o singură adolescentă de 16 ani care şi-a exprimat dorinţa de a fi inclusă în reţeaua liceală pentru a-şi continua studiile.
Pentru copiii de grădiniţă, Inspectoratul Şcolar pregăteşte mici pacheţele cu obiecte de igienă personală, hăinuţe şi un minimum de rechizite şcolare, pe care le vor primi cu toţii, chiar dacă sunt doar în tranzit de câteva zile.
‘La nivelul judeţului sunt opt unităţi de învăţământ cu personalitate juridică în care se studiază ucraineana ca limbă maternă, de la învăţământ preşcolar până la liceu. În acestea învaţă 90 de preşcolari, 462 de elevi în gimnaziu şi 103 în ciclul liceal. Disponibilul de locuri, în eventualitatea în care în perioada următoare în judeţ vor fi primiţi refugiaţi, majoritatea copii, este acum de 360 locuri în clasele de la unităţile de învăţământ din Ştiuca (60), Darova (50), Bethausen (20), Maşloc cu şcolile din Remetea Mică şi Alioş (100). Aici, elevii pot fi şcolarizaţi, pot participa la activităţi educaţionale. Au mai fost identificate locuri în clasele de la şcolile gimnaziale care aparţin de comunele Pietroasa Mare (40 locuri), Banloc (40) şi Bârna (50, la structura Pogăneşti)’, a explicat Marin Popescu.
Şeful IŞJ Timiş spune că în toate aceste unităţi de învăţământ sunt profesori cunoscători de limbă ucraineană şi majoritatea sunt calificaţi, cu excepţia zonei Banloc, dar aici sunt şi elevi vorbitori de limbă ucraineană.
‘Sunt foarte mulţi copii de grădiniţă, iar astăzi vom discuta cu directorii unităţilor de învăţământ şi acest subiect legat de disponibilitatea grădiniţelor de a sprijini copii din această categorie, dacă vor veni. Vom sprijini, de asemenea, o campanie neexagerată şi onestă de a pregăti pachete care să cuprindă lucruri de igienă personală, mici rechizite şi hăinuţe pentru copiii de grădiniţă, care vor fi distribuite prin Inspectoratul Şcolar unităţilor respective. Chiar dacă micuţii sunt doar în tranzit prin aceste localităţi, pentru doar câteva zile, cu toţii vor primi aceste pacheţele’, a detaliat Marin Popescu.
Până acum, singura localitate din Timiş în care au venit refugiaţi de război din Ucraina este Ştiuca.
‘Primarul din Ştiuca, unde au venit mai multe familii refugiate, mi-a spus că acestea sosesc cu autocare şi sunt repartizate la familii din localitate, dar fiind în tranzit nu au stat mai mult de două-trei zile. Şcoala şi-a manifestat disponibilitatea ca micuţii să meargă în grădiniţe chiar şi pe parcursul celor câteva zile cât stau acolo, să simtă că sunt în zonă sigură şi să comunice cu alţi copii, lucru foarte important pentru ei’, a menţionat Popescu.
Pentru liceeni sunt 103 locuri disponibile, dar Uniunea Ucrainenilor din Timiş a comunicat IŞJ că este o singură fată de 16 ani care ar vrea să studieze. În fiecare clasă de liceu ar putea fi cuprinşi trei-patru elevi refugiaţi. AGERPRES / (A – autor: Otilia Halunga, editor: Marius Frăţilă)