AcasăStiri generaleGalaţi: Peste 2.600 de ucraineni au intrat prin punctele de trecere a...

Galaţi: Peste 2.600 de ucraineni au intrat prin punctele de trecere a frontierei din judeţ, în ultimele 24 de ore

Un număr de 2.670 de cetăţeni ucraineni au intrat în ţară în ultimele 24 de ore, prin punctele de trecere a frontierei din judeţul Galaţi, dar niciunul nu a solicitat azil, informează, miercuri, Prefectura Galaţi.

Potrivit sursei citate, 1.438 de ucraineni au intrat prin PTF Galaţi rutier, iar 1.232 prin PTF Oancea.

Pentru solicitanţii de azil din Ucraina, în cadrul Centrului Regional de Proceduri şi Cazare a Solicitanţilor de Azil Galaţi, mai sunt disponibile 65 de locuri, iar 158 sunt ocupate, cu menţiunea că aceştia au solicitat învoire pentru a se deplasa la Bucureşti, Constanţa şi pe raza judeţului Galaţi.

Pentru migranţii din Ucraina aflaţi în tranzit, Primăria municipiului Galaţi a pus la dispoziţie un bloc, ocupat la capacitate maximă cu 126 de persoane.

De asemenea, la căminele studenţeşti aparţinând Universităţii ”Dunărea de Jos” Galaţi sunt 560 de locuri, toate ocupate, iar în internatele şi sălile de sport aparţinând unităţilor de învăţământ din judeţ sunt 369 de locuri, din care 164 ocupate.

Pensiunile şi ONG-urile din judeţul Galaţi au pus la dispoziţie 277 de locuri, dintre care 237 sunt ocupate.

În cursul nopţii trecute a fost operaţionalizată o sală de sport, unde sunt disponibile 70 de paturi. Cazarmamentul – paturi, saltele, lenjerii, pături – a fost pus la dispoziţie de Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Galaţi şi a fost montat de jandarmi şi pompieri.

Zilnic, zeci de pompieri, jandarmi, poliţişti de frontieră, poliţişti şi poliţişti locali acţionează pentru asigurarea ordinii şi liniştii publice în cele două puncte de trecere a frontierei, operaţionalizarea punctului de informare pentru cetăţenii din Ucraina şi controlul la trecerea graniţei.

La nivelul Prefecturii Judeţului Galaţi funcţionează un grup de lucru, cu program 24/24. Toţi cei care vor să ofere sprijin pentru cetăţenii veniţi din Ucraina (masă, cazare, alimente de bază, transport etc.) pot suna la numerele de telefon: 0236/460.055 sau 0790.288.000, sau pot trimite un mail pe adresa umanitar@prefecturagalati.ro.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks