Un bărbat de 54 de ani a fost reţinut sub acuzaţiile de viol şi lipsire de libertate în mod ilegal, victima fiind o fată de 17 ani, a anunţat, joi, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Prahova.
Conform sursei citate, poliţiştii din Ploieşti au efectuat două percheziţii domiciliare în judeţul Prahova, la o persoană bănuită de săvârşirea infracţiunilor de lipsire de libertate în mod ilegal şi viol.
‘În fapt, la data de 25 ianuarie a.c., Poliţia Municipiului Ploieşti a fost sesizată de către o tânără în vârstă de 17 ani, cu privire la faptul că în data de 13 ianuarie a.c., ar fi fost lipsită de libertate în mod ilegal, într-un apartament din municipiul Ploieşti, de către un bărbat’, precizează IPJ Prahova.
În urma percheziţiilor, au fost ridicate mijloace materiale de probă.
Faţă de bărbatul în vârstă de 54 de ani s-a luat măsura preventivă a reţinerii pentru 24 de ore, urmând ca în cursul zilei de joi să fie prezentat unităţii de parchet competente, în vederea luării unei alte măsuri preventive.
Activitatea a beneficiat de sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acţiuni Speciale Prahova.
Cercetările sunt continuate de către poliţiştii Biroului de Combatere a Infracţiunilor Contra Persoanei şi Patrimoniului, fiind vizată săvârşirea infracţiunilor de lipsire de libertate în mod ilegal şi viol.