Doi tineri din Alba au fost arestaţi preventiv pentru tâlhărie calificată după ce, având feţele acoperite cu cagule, au intrat într-o locuinţă din Ighiu, l-au agresat pe proprietar şi i-au furat două telefoane mobile, a anunţat, luni, Parchetul de pe lângă Judecătoria Alba Iulia.
‘Din actele de urmărire penală efectuate în cauză a reieşit că există probe din care rezultă bănuiala rezonabilă că în data de 03.03.2022, (…) pe timp de noapte, fără a avea consimţământul persoanei vătămate sau a vreunei persoane care locuieşte cu aceasta şi având feţele acoperite cu cagule, inculpaţii au pătruns în imobilul locuinţă al persoanei vătămate, situat în com. Ighiu, jud. Alba, loc în care au exercitat agresiuni fizice asupra acestuia, lovindu-l în mod repetat cu pumnul în zona feţei şi strângându-l de gât şi provocându-i astfel leziuni corporale pentru a căror vindecare s-au stabilit ca fiind necesare 7-8 zile de îngrijiri medicale, context în care l-au deposedat de două telefoane mobile marca Samsung, pe care le avea pe noptieră, producându-i astfel un prejudiciu în cuantum de 700 lei’, se menţionează într-un comunicat transmis, luni, AGERPRES.
Potrivit sursei citate, din analiza fişelor de cazier judiciar rezultă că cei doi nu se află la primul contact cu legea penală.
Astfel, unul dintre inculpaţi, în vârstă de 19 ani, a fost cercetat şi trimis în judecată într-un alt dosar penal pentru infracţiuni contra patrimoniului săvârşite în minorat. Celălalt inculpat, de 24 de ani, a săvârşit fapta în stare de recidivă postexecutorie, după considerarea ca executată a unei pedepse de doi ani şi o lună de închisoare, fiind, totodată, cercetat şi trimis în judecată într-un alt dosar penal, în iunie 2021, pentru săvârşirea unor infracţiuni contra patrimoniului.
Cei doi inculpaţi au fost reţinuţi de către organele de cercetare penală pe o durată de 24 de ore. Ulterior, procurorul a formulat propunere de luare a măsurii arestării preventive pe o perioadă de 30 zile, iar judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Alba Iulia a admis propunerea.