Procurorii DNA Ploieşti au trimis în judecată un administrator de firmă, acuzat că l-a ajutat pe omul de afaceri libanez Rami Ghaziri, cunoscut ca ‘regele puilor’, să obţină în mod fraudulos fonduri europene de peste un milion de euro.
Rami Ghaziri, om de afaceri libanez cu cetăţenie franceză, patronul Avicola Crevedia, a fost trimis în judecată de DNA în 2014 pentru fraude cu fonduri europene.
Libanezul este acuzat că, în anul 2008, în vederea accesării unor fonduri europene aferente derulării unui proiect privind construcţia unei fabrici de nutreţuri, a furnizat comisiei de evaluare financiară a ofertelor, constituită la nivelul societăţii SC Agroli Group SRL, atât documente inexacte, emise în numele unei firme controlate tot de el, cât şi documente false emise în numele unor firme olandeze şi germane. Prejudiciul în acest caz este de 5.412.045 lei (peste un milion de euro).
Procesul lui Rami Ghaziri se află pe rolul instanţelor de opt ani.
DNA a anunţat luni că a trimis în judecată un complice al lui Rami Ghaziri, respectiv un administrator de firmă, care l-ar fi ajutat pe libanez să acceseze ilegal fonduri europene.
Concret, în cursul anului 2008, inculpatul ar fi participat activ la simularea procedurii de achiziţie a unor echipamente prin faptul că i-ar fi pus la dispoziţie lui Rami Ghaziri mai multe documente (invitaţie de participare, oferte), demersuri care i-au permis acestuia din urmă să cumpere produsele respective de la o societate pe care o controla şi la preţuri supraevaluate.
Rami Ghaziri apare în calitate de denunţător în dosarul de corupţie al fostului ofiţer SRI Daniel Dragomir, fugit din România pentru a scăpa de o condamnare de 3 ani şi 10 luni închisoare.
Conform DNA, libanezul i-a dat lui Dragomir suma de 462.000 euro, pentru ca ofiţerul SRI să intervină în favoarea omului de afaceri la funcţionari publici, factori de decizie în cadrul Ministerului Finanţelor, Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală şi Gărzii Financiare.