Plenul Senatului a adoptat, luni, un proiect ce vizează instituirea obligaţiei ca 35% din sumele prevăzute în bugetul autorităţilor administraţiei publice locale şi centrale pentru finanţarea activităţilor sportive să se aloce pentru susţinerea acestor activităţi la nivel de copii şi juniori.
Potrivit expunerii de motive, soluţia legislativă este justificată de iniţiatori, parlamentari USR PLUS şi doi deputaţi de la minorităţi, prin ‘necesitatea asigurării unei echităţi în ceea ce priveşte alocarea resurselor financiare din domeniul sportiv în condiţiile în care cea mai mare parte a efortului public de finanţare a sportului românesc este îndreptat către secţiile de seniori, în dezavantajul celor de copii şi juniori’.
Propunerea legislativă pentru completarea articolului 18 indice 1 din Legea educaţiei fizice şi sportului nr.69/2000 a fost adoptată cu un amendament admis la comisiile de specialitate, potrivit căruia ‘din sumele alocate din bugetul local pentru finanţarea activităţii sportive (…), minimum 20% din cuantumul aprobat va fi direcţionat pentru susţinerea activităţii sportive şi promovarea unui stil de viaţă sănătos la nivel de copii şi juniori pe bază de proiecte anuale’.
În prezent, în România, rata celor care nu practică nicio formă de sport şi/sau mişcare în segmentul de vârstă 5-14 ani este de 47%, urcând la aproape 74% în acela de 15-24 de ani, arată iniţiatorii în expunerea de motive.
Senatul este primul for sesizat, Camera Deputaţilor fiind decizională pentru acest proiect de lege. AGERPRES /(AS – autor: Sorinel Peneş, editor: Cătălin Alexandru)