Primăria municipiului Galaţi continuă să ajute refugiaţii din Ucraina, asigurând hrana pentru 338 de persoane, pe lângă spaţiile puse deja la dispoziţie pentru cazare, informează, miercuri, Biroul de presă al instituţiei.
Potrivit sursei citate, prin intermediul Cantinei de Ajutor Social au fost pregătite şi livrate în cursul zilei de marţi porţii de mâncare pentru 138 de persoane, iar miercuri se asigură cele trei mese pe zi pentru 338 de persoane.
Este vorba despre hrana care ajunge la refugiaţii cazaţi în spaţiile municipalităţii sau a căror finanţare este asigurată de la bugetul local, conform prevederilor legale actuale.
Pentru migranţii din Ucraina aflaţi în tranzit, Primăria municipiului Galaţi a pus la dispoziţie un bloc cu 130 de locuri, din care 36 ocupate, iar în Baza Sportivă Siderurgistul, în sălile de sport, sunt 150 locuri din care 53 sunt ocupate. AGERPRES / (AS – autor: Dan Paic, editor: Marius Frăţilă)