Un număr de 3.565 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2 au fost înregistrate în ultimele 24 de ore, cu 611 mai puţin decât în ziua anterioară, fiind efectuate aproape 36.000 de teste, a informat, joi, Ministerul Sănătăţii.
În ultimele 24 de ore au fost efectuate 13.188 teste RT-PCR (7.195 în baza definiţiei de caz şi a protocolului medical şi 5.993 la cerere) şi 22.719 de teste rapide antigenice.
Totodată, 407 dintre cazurile noi din ultimele 24 de ore s-au înregistrat la pacienţi reinfectaţi, testaţi pozitiv la o perioadă mai mare de 90 de zile după prima infectare.
În total, până joi, pe teritoriul României au fost înregistrate 2.784.651 de cazuri de infectare cu noul coronavirus.
Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienţilor care erau deja pozitivi, 410 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.
Până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrate 12.571.478 teste RT-PCR şi 8.895.218 teste rapide antigenice.