Comisariatul Judeţean Vrancea al Gărzii Naţionale de Mediu a aplicat amenzi în valoare de peste 270.000 de lei pentru abaterile la legislaţia de mediu constatate în staţiile de distribuţie a carburanţilor din judeţ, a informat, joi, instituţia.
‘Comisariatul Judeţean Vrancea al Gărzii Naţionale de Mediu a verificat, în perioada 11 – 14 martie 2022, un număr de 19 agenţi economici a căror activitate vizează transportul şi distribuţia carburanţilor. Au fost constatate mai multe abateri de la legislaţia de mediu privind gestionarea necorespunzătoare a deşeurilor, nerespectarea obligaţiilor de testare a eficienţei de captare a compuşilor organici volatili, lipsa actelor de reglementare etc, pentru care s-au aplicat un nouă sancţiuni în valoare de 273.000 lei’, se arată într-un comunicat al Gărzii de Mediu Vrancea.
Potrivit sursei citate, controalele la staţiile de distribuţie a carburanţilor în judeţ au avut loc în contextul neregulilor semnalate în ultima săptămână în mass-media din întreaga ţară.
Şi Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC) Vrancea a aplicat, în urma controalelor efectuare, cinci avertismente şi opt amenzi contravenţionale în valoare de 53.000 de lei. Controalele CJPV Vrancea au dezvăluit faptul că în toate staţiile de carburanţi verificate au fost majorate preţurile, atât pentru motorină, cât şi pentru benzină, iar patru operatori au majorat preţurile la pompă chiar şi de mai multe ori într-o zi, fără a avea o motivaţie plauzibilă. AGERPRES / (AS – autor: Dana Lepădatu, editor: Marius Frăţilă)