Certificatele de încadrare în grad de handicap au expirat în perioada stării de alertă pentru 50 de copii, respectiv pentru 217 persoane adulte din judeţul Giurgiu, acestea trebuind să fie reînnoite în termen de 90 de zile de la încetarea stării de alertă pentru ca drepturile băneşti să poată fi acordate în continuare.
‘La nivelul judeţului Giurgiu au expirat în perioada stării de alertă termenele de valabilitate ale certificatelor de încadrare în grad de handicap pentru 50 de copii, respectiv pentru 217 persoane adulte. Certificatele de încadrare a copilului într-un grad de handicap, emise de Comisia pentru Protecţia Copilului, precum şi certificatele de încadrare a persoanei adulte în grad şi tip de handicap, emise de Comisia de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap, ale căror termene de valabilitate au expirat în perioada stării de alertă, trebuie reînnoite în termen de 90 de zile de la încetarea stării de alertă. Cererile şi dosarele pot fi depuse la Biroul de evaluare complexă a copilului cu handicap, cât şi la nivelul Biroului de evaluare complexă pentru persoane adulte cu handicap din cadrul DGASPC Giurgiu, iar evaluarea va avea loc la sediul instituţiei’, se arată într-un comunicat de presă al DGASPC Giurgiu.
Pentru persoanele adulte cu dizabilităţi cu domiciliul sau reşedinţa în localităţile din zona de nord a judeţului, evaluarea se poate face la sediul Punctului de lucru din Bolintin Vale; în cazul persoanelor nedeplasabile, evaluarea complexă se va face la domiciliul acestora.
Propunerile de reînnoire a certificatelor sunt înaintate ulterior către Comisia pentru Protecţia Copilului, respectiv Comisia de Evaluare a persoanelor adulte cu handicap.
În cazul în care în termen de 90 de zile de la încetarea stării de alertă nu vor fi reînnoite certificatele de handicap ale căror termene de valabilitate au expirat în perioada respectivă, drepturile şi prestaţiile cuvenite persoanelor încadrate în grad de handicap nu vor mai fi acordate.