Casa memorială ‘Veronica Micle’ din Târgu-Neamţ este singurul muzeu din ţară dedicat celei care a inspirat opera poetului Mihai Eminescu.
Veronica Micle a rămas în mentalul colectiv mai mult datorită sentimentelor pe care le-a avut faţă de Luceafărul poeziei româneşti.
Muzeograful Renata-Gabriela Buzău, din cadrul Complexului Naţional Muzeal Neamţ, consideră că acest motiv face dificilă abordarea vieţii personale a poetei în mod distinct de creaţia ei lirică, atât timp cât cele două sfere ale existenţei sale, interdependente, au definit-o ca una dintre figurile feminine reprezentative ale literaturii române, dar şi ca femeia care l-a iubit sincer pe omul deplin al culturii române.
De-a lungul vieţii sale, Veronica Micle a locuit la Târgu-Neamţ, Iaşi şi Bucureşti, însă doar în oraşul de la poalele Cetăţii Neamţ există o casă memorială dedicată acesteia, care păstrează amintirea poetei şi atmosfera epocii în care a trăit.
‘Imobilul situat peste drum de clădiri importante, precum Spitalul şi Fosta Şcoală Domnească, şi în care scriitoarea şi-a petrecut primii doi ani şi jumătate din viaţă a fost construit în 1834, din iniţiativa Mănăstirii Neamţ, fiind apoi vândut, în vara anului 1850, Anei Câmpeanu, mama viitoarei poete, pentru suma de 100 de galbeni. Năsăudeanca a ajuns la Târgu-Neamţ după ce soţul ei şi-a pierdut viaţa în timpul Revoluţiei paşoptiste din Transilvania. După înfrângerea revoluţionarilor de către forţele austriece şi ruseşti, viitorul fiind unul nesigur în Năsăud, văduva a ales să se mute în Moldova, împreună cu cei doi copii ai ei, Veronica şi Radu, asigurându-le astfel un sentiment de minimă securitate. Conform actului de vânzare-cumpărare al clădirii, casa era un imobil de tip orăşenesc, cu pereţii din lemn şi zid, acoperită cu draniţă şi care se deschidea la Uliţa Mare printr-un cerdac. În ceea ce priveşte compartimentarea ei, locuinţa era compusă din patru odăi, nouă ferestre, şase uşi şi trei sobe cu horn, în ogradă existând câteva anexe (fântână, beci, grajd şi şură) şi o suprafaţă cu pomi, împrejmuită cu gard pe toată întinderea perimetrului’, a povestit muzeograful.
Deşi din 1853 familia s-a stabilit la Iaşi, locuinţa din Târgu-Neamţ a rămas în proprietatea Anei Câmpeanu, fiind apoi dăruită ca zestre fiicei sale, după căsătoria acesteia cu profesorul universitar Ştefan Micle, în august 1864.
‘În timpul verii, viitoarea muză eminesciană revenea în urbea târg-nemţeană, organizând în salonul casei sale serate literare, printre participanţi aflându-se şi Mihai Eminescu, după întoarcerea lui din Berlin (1874). Spre sfârşitul vieţii, în 1886, imobilul situat pe drumul ce duce spre Cetatea Neamţ a fost donat de către scriitoare Mănăstirii Văratec, servind ca mitoc pentru maicile care veneau la spital sau pentru cele care soseau la Târgu-Neamţ în interesul mănăstirii. După moartea poetei (4 august 1889), clădirea a rămas o perioadă în proprietatea lavrei nemţene, existând propunerea ca în camera principală să fie organizat un mic spaţiu muzeal, iar celelalte două să îşi păstreze destinaţia de a găzdui la nevoie maicile care ajungeau în oraş’, a adăugat muzeograful nemţean.
Ulterior, casa a fost vândută unui cetăţean din Târgu-Neamţ, Ion Grădinaru, care, din păcate, nu s-a preocupat de soarta bunurilor ce au aparţinut familiei Micle, iar din acest motiv mare parte din ele s-au risipit.
Mai mult decât atât, existând pericolul ca imobilul să fie dărâmat de către proprietar, în 1939, Nicolae Iorga, pe atunci preşedinte al Comisiunii Monumentelor Istorice, a luat atitudine pentru salvarea acestui monument istoric.
Demersuri s-au făcut şi la nivel judeţean de către personalităţi precum preotul Constantin Matasă, cunoscut şi ca părintele arheologiei nemţene, şi profesorul Dumitru Constantinescu, fondatorul Muzeului de Istorie şi Etnografie Târgu-Neamţ, pentru salvarea şi transformarea casei Veronicăi Micle în muzeu memorial.
Abia în anul 1982 obiectivul a fost atins, locuinţa în care muza eminesciană a trăit vremelnic trecând în administrarea Complexului Muzeal Judeţean Neamţ, care a iniţiat organizarea primei expoziţii permanente.
Aceasta a fost regândită şi adaptată noilor standarde din domeniul muzeologiei în 2010, atunci când s-au împlinit 160 de ani de naşterea poetei.
‘Societatea vremurilor în care a trăit Veronica Micle a fost nemiloasă cu ea, însă prejudecăţile legate de modul în care a iubit s-au transmis de la un veac la altul, ajungând până în prezent. Cei care au văzut dincolo de aparenţe au înţeles rolul esenţial pe care poeta l-a jucat în viaţa lui Mihai Eminescu, dar mai ales în creaţia lui lirică. Uniţi în eternitate, cei doi îndrăgostiţi rămân nedespărţiţi şi în evocările prezente pentru că este imposibil a înţelege opera marelui poet naţional independent de cea care l-a inspirat şi care i-a influenţat traiectoria în materie de versuri. Din acest motiv, existenţa Casei memoriale ‘Veronica Micle’ Târgu-Neamţ se justifică pe deplin, rolul expoziţiei de bază fiind acela de a contura prin intermediul exponatelor complexitatea unei femei a cărei frumuseţe, inteligenţă şi sensibilitate au fost cu totul aparte, altfel ele nu l-ar fi cucerit pe Luceafărul poeziei româneşti’, a arătat Renata-Gabriela Buzău.
Muzeograful nemţean a lansat o invitaţie către toţi cei pasionaţi de literatura clasică modernă, dar mai ales de opera lui Mihai Eminescu şi de tumultoasa poveste de dragoste ce i-a marcat existenţa să viziteze Casa memorială ‘Veronica Micle’ pentru a descoperi intimitatea locuinţei în care a trăit muza poetului naţional şi aerul romantic al epocii în care relaţia afectivă pe care au avut-o cei doi a stat sub semnul unei împliniri trunchiate de convenţiile sociale.
