Un bărbat în vârstă de 47 de ani, din municipiul Târgu Jiu, a fost reţinut de poliţişti pentru 24 de ore după ce, duminică, fiind băut la volan, a accidentat două persoane care traversau strada în mod regulamentar, una dintre victime decedând, a informat, luni, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj, Corina Scurtu.
Potrivit acesteia, duminică, poliţişti din cadrul Poliţiei Municipiului Târgu Jiu au fost sesizaţi, prin apelul 112, cu privire la faptul că pe bulevardul Constantin Brâncuşi ar fi avut loc un eveniment rutier soldat cu două victime.
‘Din cercetările efectuate a reieşit că un bărbat, de 47 de ani, din Târgu Jiu, în timp ce se deplasa cu autoturismul pe bulevardul Constantin Brâncuşi, din direcţia străzii Tudor Vladimirescu către Piaţa Centrală, ar fi acroşat un bărbat de 52 de ani şi o femeie de 57 de ani, ambii din municipiu, care s-ar fi angajat în traversarea străzii prin loc permis, marcat şi semnalizat corespunzător. În urma evenimentului rutier a rezultat rănirea bărbatului, care a fost preluat şi transportat la spital, pentru acordarea de îngrijiri medicale, iar femeii i-a fost acordat primul ajutor, fiindu-i efectuate manevre de resuscitare de către echipajul medical prezent la faţa locului, constatându-se însă decesul acesteia. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o concentraţie de 0,78 mg/l alcool pur în aerul expirat’, au anunţat, duminică, reprezentanţii IPJ Gorj.
În cauză a fost întocmit dosar penal pentru de ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă.
‘În continuarea cercetărilor a fost dispusă măsura reţinerii, pentru 24 de ore, faţă de bărbatul bănuit de săvârşirea infracţiunilor de ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă şi conducerea unui vehicul pe drumurile publice de către o persoană aflată sub influenţa alcoolului, poliţiştii procedând la introducerea acestuia în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al IPJ Gorj’, a mai spus Corina Scurtu.