Un bărbat a fost rănit, luni, după ce a intrat cu maşina într-un cap de pod şi a rămas suspendat pe un gard în localitatea Răuceşti.
Potrivit ISU Neamţ, victima a fost scoasă din autoturism de martorii evenimentului.
‘În accident a fost implicat un autoturism în care se afla doar conducătorul auto care a părăsit partea carosabilă, a intrat într-un cap de pod şi a rămas suspendat pe un gard al unei gospodării. Până la sosirea forţelor de intervenţie, persoana a fost scoasă din autoturism de către participanţii la trafic. Victima, un bărbat de 50 ani, a fost preluată de echipajul Serviciului de Ambulanţă Judeţean şi transportată la Centrul de Primiri Urgenţe Târgu-Neamţ’, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Neamţ, locotenentul Irina Popa.
Voluntarii SVSU Răuceşti au intervenit cu un buldoexcavator pentru îndepărtarea autoturismului de pe gard şi punerea acestuia pe roţi.
Conform IPJ Neamţ, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
Poliţiştii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracţiunii de vătămare corporală din culpă. AGERPRES / (AS – autor: Gabriel Apetrii, editor: Marius Frăţilă)