Conducerea Administraţiei Bazinale de Apă (ABA) Mureş a precizat luni, pentru AGERPRES, că au fost aprobate peste 13,9 milioane lei pentru obiectivele de investiţii propuse în acest an, dintre care 10.605.000 lei finanţate de la bugetul de stat şi 3.350.000 lei din surse proprii.
‘Conform listei de program nr.1787/31.01.2022 pentru obiectivele de investiţii, finanţate de la Bugetul de Stat repartizate pentru A.B.A.Mureş, au fost alocate 10.605.000 lei. Pentru amenajări hidrotehnice în bazinul hidrografic Niraj, judeţul Mureş, valoarea sumei alocate este de 380.000 lei şi reprezintă contravaloarea estimată pentru procedura de expropriere în curs a terenurilor. Menţionăm că Hotărârea de Guvern privind exproprierea este în curs de aprobare. Pentru obiectivul de investiţie ‘Regularizare pârâu Gurasada, pe teritoriul comunei Gurasada, judeţul Hunedoara’, s-a alocat suma de 5.720.000 lei, din această sumă urmează să se finalizeze şi să se recepţioneze Lotul 1 pârâu Gurasada, Lot 2 pârâu Vica, Lot 3 pârâu Boiu şi continuarea lucrărilor pe Lot 4 pârâu Chivuleşti (…) Menţionăm că lucrările de pe pârâul Grecilor au fost finalizate şi recepţionate’, a precizat directorul ABA Mureş, Adina Simina Nemet.
Obiectivul de investiţie ”Regularizare pârâu Gurasada, pe teritoriul comunei Gurasada, judeţul Hunedoara” este pe cursul a cinci pâraie şi cinci localităţi: pârâul Gurasada, pârâul Vica, pârâul Boiu, pârâul Grecilor şi pârâul Chivuleşti pe teritoriul administrativ al comunei Gurasada, Vica, Boiu de Sus, Boiu de Jos şi Cărmăzăneşti, judeţul Hunedoara.
Potrivit conducerii ABA Mureş, pentru regularizarea râului Târnava Mare pe sectorul Albeşti-Odorheiu Secuiesc, din judeţele Mureş şi Harghita, s-a alocat suma de 3.712.000 lei, iar pentru amenajarea râului Mureş în zona barajului de priză Azomureş, în judeţul Mureş, suma alocată este de 236.000 lei şi reprezintă contravaloare estimată pentru elaborarea unei expertize, reactualizarea SF-ului şi alte taxe necesare.
‘Pentru acest obiectiv de investiţii este necesară şi oportună reactualizarea SF-ului şi elaborarea unei expertize în vederea implementării măsurilor privind realizarea de lucrări de intervenţie asupra lucrărilor executate (în diferite etape: 1974-1978, 2004-2008, 2009-2013, 2019) şi lucrări noi care vor pune în siguranţă obiectivul de investiţii. Menţionăm că în anul 2019, la acest obiectiv de investiţii s-au executat lucrări de intervenţie în regim de urgenţă pentru înlăturarea efectelor calamităţilor naturale produse în luna mai 2019 (conform HG nr. 441/2019). Lucrările au fost executate în albia minoră a râului Mureş, în vecinătatea localităţilor Cristeşti şi Sâncraiu de Mureş, judeţul Mureş. În prezent, lucrările sunt finalizate, urmând ca în cursul anului 2022 să se achite diferenţele de taxe şi recepţionarea acestora. Ţinând cont de faptul că demararea lucrărilor de execuţie pentru acest obiectiv de investiţii s-a făcut în anul 2004 şi că pe parcursul derulării execuţiei au fost întâmpinate blocaje de natură juridică, inclusiv lipsa finanţării din unele perioade, a dus la necesitatea evaluării acestui obiectiv de investiţii. Prin urmare, este necesară şi oportună expertizarea lui în vederea implementării măsurilor recomandate pentru finalizarea şi recepţionarea acestuia’, a arătat Adina Simina Nemet.
De asemenea, pentru regularizarea râului Aiudel la Aiud, judeţul Alba, a fost alocată suma de 255.000 lei, pentru regularizarea râului Ruşor, comuna Pui, în judeţul Hunedoara, a fost alocată suma de 185.000 lei, pentru regularizarea şi consolidarea Văii Bucerdea, judeţul Alba s-au alocat 67.000 lei, iar pentru amenajarea pârâului Răchita, localitatea Răchita, judeţul Alba s-au aprobat 50.000 lei.
‘Conform listei de program nr.4919/MAN/04.03.2022 pentru obiectivele de investiţii, finanţare integrală sau parţiale din surse proprii repartizate pentru ABA Mureş, au fost alocate 3.350.000 lei’, a precizat directorul ABA Mureş.
Anul trecut, Administraţia Bazinală de Apă Mureş a propus o listă de 77 de investiţii, dintre care 46 au fost finanţate, în valoare totală de 12.649.433,14 lei, din care 8.158.123,03 lei de la bugetul de stat şi 4.491.310,11 lei din surse proprii. AGERPRES / (A – autor: Dorina Matiş, editor: Marius Frăţilă)