Acasă55Mureş: Péter Márki-Zay afirmă că doreşte reluarea şedinţelor comune dintre guvernele României...

Mureş: Péter Márki-Zay afirmă că doreşte reluarea şedinţelor comune dintre guvernele României şi Ungariei

Candidatul opoziţiei pentru funcţia de prim-ministru al Ungariei, Péter Márki-Zay, a declarat miercuri, într-o conferinţă de presă susţinută la Târgu Mureş, că doreşte reluarea şedinţelor comune ale guvernelor României şi Ungariei şi că e nevoie de unitate între români şi maghiari pentru stabilitatea Europei.

‘Noi cu naţiunea română vrem să trăim în prietenie şi pentru interesele maghiarilor din România. Şi maghiarii şi românii din România vor să ajungă în Schengen şi să fie apăraţi de NATO, în cazul unei eventuale agresiuni. Deci trebuie să fim uniţi pentru stabilitatea Europei şi pentru minorităţile din Ucraina, unguri şi români (…) În programul nostru există reluarea întâlnirilor între cele două guverne şi şedinţe de guvern comune. Vrem să trăim paşnic unul lângă celălalt. Istoria noastră comună ar trebui să o finalizăm, de ambele părţi istoricii să se pună de acord în sfârşit. Şi cultura română să se înveţe în şcolile maghiare şi viceversa, dacă suntem într-adevăr decişi şi dacă vrem să sprijinim reconcilierea româno-ungară’, a afirmat Péter Márki-Zay, potrivit traducerii oficiale.

El a mai afirmat că Ungaria şi România au avut şi au încă multe obiective comune.

Candidatul opoziţiei din Ungaria se află într-un turneu electoral în oraşe din Transilvania. Candidatul opoziţiei din Ungaria se află într-un turneu electoral în oraşe din Transilvania. AGERPRES / (A – autor: Dorina Matiş, editor: Marius Frăţilă)

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks