Un bărbat din judeţul Tulcea a murit, miercuri, în cimitirul nou din municipiu, după ce a fost strivit de o autoutilitară, a anunţat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Delta.
Bărbatul, în vârstă de 49 de ani, se pare că lucra la un mormânt, atunci când a fost prins sub autoutilitară, iar Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) a început o anchetă pentru a stabili circumstanţele producerii tragediei.
‘În funcţie de rezultatele cercetărilor IPJ, vom demara şi noi propria anchetă. Deocamdată, nu putem spune dacă este sau nu accident de muncă’, a precizat, pentru AGERPRES, inspectorul şef al Inspectoratului Teritorial de Muncă, Alexandru Iordan.
Pentru descarcerarea corpului victimei au intervenit trei subofiţeri ai ISU Delta. AGERPRES / (AS – autor: Luisiana Bîgea, editor: Marius Frăţilă)