AcasăStiri generaleSector 2: Contract de comodat cu Universitatea de Construcţii pentru primirea refugiaţilor...

Sector 2: Contract de comodat cu Universitatea de Construcţii pentru primirea refugiaţilor din Ucraina

Consiliul Local Sector 2 a adoptat, în şedinţa de miercuri, un proiect de hotărâre ce aprobă încheierea unui contract de comodat între autoritatea locală şi Universitatea Tehnică de Construcţii Bucureşti pentru primirea refugiaţilor din Ucraina.

Primarul Radu Mihaiu şi-a exprimat recunoştinţa faţă de reprezentanţii acestei universităţi pentru sprijinul acordat în organizarea centrelor de refugiaţi şi a opinat că este ‘normal’ ca această colaborare să fie formalizată printr-un contact de comodat.

În altă ordine de idei, el a subliniat că autoritatea locală nu dă afară niciun student din cămin, respingând astfel un zvon care circulă pe această temă.

‘Se aprobă încheierea unui contract de comodat între Sectorul 2 al Municipiului Bucureşti şi Universitatea Tehnică de Construcţii Bucureşti, pentru imobilul – Cămin Studenţesc C2’, prevede hotărârea.

Potrivit sursei citate, având în vedere războiul din Ucraina şi necesitatea asigurării unor ‘condiţii adecvate’ pentru cetăţenii străini sau apatrizii aflaţi în situaţii deosebite care provin din această zonă şi ţinând cont de măsurile iniţiate la nivelul Comitetului Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă, este necesară aprobarea implementării unor reglementări privind acordarea de sprijin şi asistenţă umanitară la nivelul Sectorului 2, ‘prin amenajarea şi operaţionalizarea urgentă a unor locaţii destinate cazării, inclusiv asigurarea hranei şi a celorlalte utilităţi de primă necesitate’.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks