Proiectul ‘Străzi deschise’ va fi reluat în week-endurile din perioada 30 aprilie – 16 octombrie, informează Primăria Capitalei, prin intermediul unui comunicat.
‘Succesul de care s-a bucurat proiectul în anul 2021 în rândul cetăţenilor a dus la continuarea şi îmbunătăţirea acestuia în anul 2022. Ca şi anul trecut, proiectul va acoperi zona Bulevardului Kiseleff (pentru activităţi sportive) şi Calea Victoriei, cu străzile adiacente, elementul de noutate fiind reprezentat de extinderea activităţilor spre toate sectoarele Capitalei. În fiecare sector vor fi 4 week-enduri cu porţiuni închise de străzi, dar cu multă muzică, sport şi voie bună, cu artă în toate formele sale’, precizează sursa citată.
Programul va include spectacole de teatru, mini-spectacole pentru copii, expoziţii, recitaluri de muzică şi poezie, ateliere pentru copii/adolescenţi/tineri, lectură de text, activităţi sportive şi educaţionale.
La proiect vor participa instituţii municipale de cultură, instituţii de proiecte culturale şi educaţionale, dar şi elevi ai liceelor vocaţionale, studenţi ai universităţilor de profil, precum şi cluburile de copii din cele 6 sectoare ale Bucureştiului, respectiv din cadrul Palatului Naţional al Copiilor.
‘Scopul proiectului este de a oferi locuitorilor Bucureştiului o gamă diversificată de evenimente şi activităţi cultural-artistice, sportive şi educaţionale. Toate aceste activităţi vor avea loc în stradă, în spaţii comune, care vor acumula însemnătate culturală prin întâlnirea directă dintre artişti şi spectatori’, se arată în comunicat.
Evenimentul este organizat de Primăria Municipiului Bucureşti, prin Direcţia Cultură, Învăţământ, Turism şi instituţiile din subordinea Consiliului General al Municipiului Bucureşti.
Conform PMB, grupul de lucru care gestionează organizarea acestui proiect lucrează de două luni la definitivarea conceptului şi detaliilor organizatorice.
‘Au avut loc întâlniri cu toate instituţiile implicate, s-a schiţat un calendar al evenimentelor şi urmează să fie obţinute avizele necesare pentru desfăşurarea în siguranţă a proiectului’, menţionează PMB.