Un număr de 37 de decese la pacienţi infectaţi cu noul coronavirus – 22 de bărbaţi şi 15 femei – au fost raportate în ultimele 24 de ore, dintre care patru anterioare intervalului de referinţă, a informat, joi, Ministerul Sănătăţii.
Potrivit sursei citate, dintre cele 37 de decese, două sunt la categoria de vârstă 50 – 59 de ani, trei la categoria de vârstă 60 – 69 de ani, 11 la categoria de vârstă 70 – 79 de ani şi 21 la categoria de vârstă peste 80 de ani.
MS informează că toate cele 37 de decese înregistrate sunt ale unor pacienţi care au prezentat comorbidităţi.
Din totalul de 37 de pacienţi decedaţi, 31 erau nevaccinaţi anti-COVID, cinci vaccinaţi cu schemă completă şi un pacient cu schemă incompletă. Pacienţii vaccinaţi care au decedat aveau vârsta între 70 şi 86 de ani. Toţi pacienţii vaccinaţi care au decedat prezentau comorbidităţi.
Până în prezent, 64.826 de persoane diagnosticate cu infecţie cu SARS-CoV-2 au decedat în România.