Poliţiştii Capitalei şi procurorii Parchetului Curţii de Apel Bucureşti au reţinut trei persoane într-un dosar privind săvârşirea infracţiunii de delapidare, prejudiciul fiind de aproximativ de 23.000.000 lei.
Miercuri, poliţişti şi procurorii bucureşteni au pus în aplicare 35 de mandate de percheziţie domiciliară în Bucureşti şi în judeţele Ilfov, Braşov, Mehedinţi, Vâlcea şi Timiş şi au pus în aplicare trei mandate de aducere în dosarul menţionat, informează un comunicat al Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti (DGPMB) transmis, joi, AGERPRES.
Cercetările au fost declanşate ca urmare a unei sesizări formulate de către o persoană juridică ce activează în domeniul materialelor reciclabile, prin care reclama faptul că societatea ar fi fost prejudiciată prin plata unor servicii care în fapt nu au fost prestate.
‘În baza materialului probator administrat în cauză a rezultat presupunerea rezonabilă că o persoană din managementul societăţii, prin intermediul unor societăţi comerciale ale unor apropiaţi, ar fi emis şi achitat plăţi pentru servicii ce nu au fost niciodată prestate. În urma percheziţiilor domiciliare au fost identificate şi ridicate mai multe probe şi mijloace de probă, persoanele depistate fiind conduse la audieri’, arată sursa citată.
Trei bărbaţi, cu vârste cuprinse între 43 şi 47 de ani, au fost reţinuţi şi s-a pus sechestru asigurător asupra bunurilor imobile şi mobile ce le aparţin.
Cercetările sunt continuate de Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice Sector 3, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de delapidare.
Acţiunea a beneficiat de sprijinul Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române şi al Inspectoratelor Judeţene de Poliţie Braşov, Mehedinţi, Vâlcea şi Timiş.