Ministerul Afacerilor Interne a informat vineri că, de la începerea conflictului din Ucraina, 4.310 cetăţeni ucraineni au solicitat azil în România.
Dintre aceştia, 25 au solicitat azil în ultimele 24 de ore.
Aceşti cetăţeni beneficiază de toate drepturile prevăzute de legislaţia naţională.
Potrivit MAI, la acest moment, gradul de ocupare a centrelor de cazare ale Inspectoratului General pentru Imigrări este de 87,1%.
În ceea ce priveşte traficul prin punctele de trecere a frontierei, Ministerul de Interne menţionează că, în ultimele 24 de ore, în ţara noastră au intrat 58.709 persoane, dintre care 9.995 de cetăţeni ucraineni.