867 de delegaţi cu drept de vot din toate filialele judeţene şi de peste hotare vor participa, duminică, la Congresul extraordinar organizat de Alianţa pentru Unirea Românilor în vederea alegerii noii conduceri, pe baza modificărilor recente ale Statutului partidului, a declarat sâmbătă, pentru AGERPRES, deputatul George Simion, copreşedinte AUR.
‘Avem două moţiuni, susţinute de doi candidaţi la preşedinţia partidului AUR: ‘România bogată: creştină şi democrată’ – George Simion şi ‘Mai multă democraţie’ – Dănuţ Aelenei’, a precizat Simion.
Pe lângă primul preşedinte al partidului şi noua structură de conducere, la Congresul extraordinar se mai votează noul program politic şi două rezoluţii: ‘Reîntregirea naţională a României’ şi ‘Independenţa energetică a României şi respingerea agresiunii Federaţiei Ruse asupra Europei’, a anunţat Simion
La congres se va vota şi absorbţia a două partide locale, ION (Iniţiativa Otopeniul Nostru) şi ANA (Alianţa Naţională Alba).
‘AUR este singurul partid parlamentar patriotic din România, având o doctrină de esenţă conservatoare, creştină şi democrată’, a mai spus George Simion.