Garda de Mediu Harghita a sesizat, săptămâna trecută, organele de cercetare penală în două cazuri în care s-a constatat că au fost incendiate suprafeţe cu vegetaţie uscată aflate în arii naturale protejate.
‘Având în vedere faptul că arderea miriştilor, stufului, tufărişurilor şi vegetaţiei ierboase în ariile protejate şi pe terenurile supuse refacerii ecologice constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la trei luni la un an sau cu amendă, dacă a fost de natură să pună în pericol viaţa ori sănătatea umană, animală sau vegetală, comisarii de mediu au sesizat organele de cercetare penală în două cazuri’, se arată într-o postare de pe pagina de Facebook a Gărzii de Mediu Harghita.
Comisarul şef al Gărzii de Mediu Harghita, Domokos Szilard, a declarat luni, după şedinţa Colegiului Prefectural Harghita, că suprafeţele incendiate, în cazul cărora s-au făcut sesizări penale, se află lângă localităţile Miercurea Ciuc şi Misentea şi sunt incluse în situri Natura 2000.
De asemenea, o persoană identificată va fi amendată cu suma de 3.000 de lei pentru incendierea terenului.
Domokos Szilard a mai precizat că instituţia pe care o conduce face o hartă a incendierilor de suprafeţe, pe care o trimite la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie în Agricultură (APIA), pentru luarea măsurilor care se impun.
Totodată, şi Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Harghita trimite zilnic la APIA toate coordonatele suprafeţelor afectate de incendii.
Şeful APIA Harghita, Haschi Andras, a precizat, luni, pentru AGERPRES că, până în acest moment, peste 250 de fermieri îşi vor pierde subvenţia acordată de Uniunea Europeană, întrucât şi-au incendiat terenurile.
Haschi Andras a avertizat, încă de săptămâna trecută, că toţi cei care vor fi depistaţi că îşi curăţă prin incendiere terenurile de vegetaţie uscată vor rămâne fără subvenţie pentru întreaga suprafaţă solicitată.
De asemenea, şi pompierii harghiteni au început controalele în tot judeţul şi vor aplica sancţiuni persoanelor care incendiază vegetaţia uscată, în contextul în care numărul acestor arderi necontrolate continuă să fie foarte ridicat.
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Harghita a informat că, în ultimele trei zile, pompierii militari, în colaborare cu serviciile voluntare pentru situaţii de urgenţă au intervenit pentru stingerea a 20 de incendii de vegetaţie uscată, fiind afectate aproximativ 265 hectare de vegetaţie uscată, mărăciniş şi arbuşti, două hectare de plantaţie de nuci şi două căsuţe din lemn.
În aceste misiuni au fost angrenaţi aproape 200 de pompieri militari, cât şi personal al serviciilor voluntare pentru situaţii de urgenţă, a arătat ISU Harghita.
‘Facem din nou apel cetăţeni să renunţe la curăţarea terenurilor prin incendiere! Incendiile de vegetaţie uscată se propagă rapid şi pun în pericol locuinţele, anexele din apropiere, pădurile şi chiar vieţile oamenilor. De asemenea, fumul generat de aceste incendii poate afecta grav traficul rutier!’, precizează sursa citată.
De la începutul anului, peste 1.600 de hectare au fost afectate de incendii de vegetaţie uscată, în Harghita, pentru stingerea lor intervenind pompierii militari, în colaborare cu cei civili.
La această suprafaţă se adaugă şi cea afectată de incendiile la care au intervenit doar serviciile voluntare pentru situaţii de urgenţă, o statistică exactă nefiind disponibilă deocamdată.