Două transporturi agabaritice vor fi efectuate, marţi, pe traseele PTF Borş – Târgu Mureş şi Vama Giurgiu – autostrada A1, anunţă Centrul Infotrafic din cadrul Poliţiei Române.
Primul transport se va desfăşura de la ora 18,00, pe ruta PTF Borş – DN 1 – Oradea – DN 1 – A 3 – DN 15 – A 3 – DN 15 – Târgu Mureş. Transportul este format dintr-un camion cu lăţimea de 5,4 metri, înălţimea 4 metri şi greutatea de 44 tone.
‘Şi tot de la ora 18,00, un al doilea transport agabaritic se va deplasa pe traseul Vama Giurgiu – DN 5 – DN CB – A1 km. 14. Transportul este format dintr-un camion cu lăţimea de 3 metri, înălţimea de 4,4 metri şi greutatea de 96 tone’, precizează Centrul Infotrafic.
Cele două transporturi vor fi însoţite pe traseele precizate de echipaje ale poliţiei rutiere.