Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă, în cooperare cu Agenţia Naţională de Pescuit şi Acvacultură şi Administraţia Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării, au confiscat în primele trei luni ale anului aproape o jumătate de tonă de peşte şi circa 4 kilometri de plase monofilament de la persoane bănuite de braconaj piscicol, se arată într-un comunicat de presă remis marţi de Garda de Coastă.
În timpul acţiunilor desfăşurate pe Dunăre şi în Delta Dunării, în judeţele Constanţa şi Tulcea, au fost întocmite 12 dosare penale pentru săvârşirea infracţiunii de braconaj piscicol.
‘Poliţiştii de frontieră au ridicat în vederea confiscării 450 kilograme de peşte diferite specii, două ambarcaţiuni, un autoturism şi plase în lungime totală de aproximativ 4.000 metri (textil, monofilament) pe care diverse persoane le deţineau fără a poseda documente de provenienţă ori le obţinuseră prin practicarea ilegală a pescuitului’, se precizează în comunicatul menţionat.
Potrivit acesteia, Poliţia de Frontieră Română va continua să desfăşoare activităţi specifice, independent sau în cooperare cu autorităţile abilitate în domeniu, pentru contracararea braconajului piscicol, folosind echipamentele tehnice din dotare şi organizând filtre de control în zonele de competenţă. AGERPRES / (AS – autor: Luisiana Bîgea, editor: Marius Frăţilă)