Incendiul de la Glina a fost localizat fără să existe victime, ci doar pagube materiale, a informat miercuri seara Prefectura Ilfov.
Potrivit unui comunicat de presă, la faţa locului s-au aflat miercuri atât prefectul judeţului Ilfov, Simona Neculae, cât şi şeful Serviciului Situaţii de Urgenţă din cadrul Instituţiei Prefectului – Judeţul Ilfov, Cristian-Marius Lixandru.
În incendiul produs la un centru de colectare şi reciclare deşeuri, situat în comuna Glina, au ars caroserii de autoturisme şi material lemnos.
Incendiul s-a manifestat pe o suprafaţă de circa 1.300 mp, cu degajări mari de fum, fără a exista pericol de propagare. Incendiul a fost localizat fără să existe victime, ci doar pagube materiale.
Pentru a veni în sprijinul pompierilor, la faţa locului au fost prezente efective ale poliţiei locale a oraşului Popeşti-Leordeni şi un echipaj al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Ilfov.
Comisarii de la Garda Naţională de Mediu au mers la faţa locului, în prezent evaluând pagubele de mediu produse de incendiul de la Remat Glina.
Circulaţia rutieră a fost blocată pe ambele sensuri de mers ale DN Centura Bucureşti. La faţa locului au fost prezente echipaje ale poliţiei rutiere, care au dirijat circulaţia pe rute ocolitoare, prin Bucureşti, respectiv Autostrada A2 şi DN 3, prin localitatea Pantelimon, judeţul Ilfov.
În prezent, conform Prefecturii Ilfov, pompierii mai acţionează doar localizat, fără a mai fi impuse restricţii de circulaţie.