Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava a trimis în judecată în stare de libertate doi inculpaţi, soţ şi soţie, pentru săvârşirea în formă continuată a infracţiunilor de violenţă în familie şi rele tratamente aplicate minorului.
Potrivit Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, în ianuarie 2019, s-a dispus prin hotărâre judecătorească luarea măsurii de plasament la familia inculpaţilor a persoanei vătămate, în vârstă de 9 ani şi trei luni la acea dată.
Conform sursei citate, după ce minorul a fost luat în plasament, inculpaţii au început să exercite în mod repetat acte de violenţă asupra acesteia, aplicându-i lovituri cu palma, piciorul, cureaua, coada de la mătură, papuci ori au tras-o de păr şi de urechi. S-a stabilit că aceste fapte au fost comise cu o frecvenţă de două – trei ori pe săptămână, atât de către inculpat, cât şi de inculpată, iar când victima era agresată de unul dintre aceştia, celălalt inculpat asista sau nu lua nici o măsură, această atitudine pasivă având conotaţia unei complicităţi morale.
Începând cu perioada menţionată, cei doi inculpaţi au mai supus-o pe persoana vătămată şi la alte măsuri şi tratamente care i-au pus în primejdie gravă dezvoltarea fizică, intelectuală şi morală. Acesteia nu i se permitea accesul în locuinţă sau să iasă la joacă cu alţi copii, pentru că îi dădeau aproape zilnic sarcini gospodăreşti, respectiv să gătească, să facă menajul casei şi să cureţe toate articolele de încălţăminte ale sale şi ale inculpaţilor, când aceştia aruncau toată încălţămintea din dulapul în care se afla, pentru a fi curăţată de persoana vătămată. Aceste activităţi, prin natura şi frecvenţa lor, depăşeau cu mult ceea ce ar putea să însemne o responsabilizare sau o educaţie în ceea ce priveşte întreţinerea minorei, căreia cei doi inculpaţi îi adresau frecvent cuvinte jignitoare şi insulte, se afirmă în rechizitoriul procurorilor.
Activitatea infracţională a inculpaţilor a fost descoperită după ce, în noaptea de 23 iunie 2021, persoana vătămată a fost agresată fizic de inculpat, strigătele şi plânsul acesteia, ca şi zgomotele produse de cureaua cu care era lovită, fiind auzite de un minor, care a luat hotărârea de a înregistra sonor o parte a agresiunii, înregistrarea trimiţând-o altor copii care şi-au informat părinţii, unul dintre aceştia sesizând Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Suceava.
După ce a doua zi funcţionari ai DGASPC Suceava au preluat-o pe minoră de la locuinţa inculpaţilor, aceasta a relatat şi faptele la care s-a făcut anterior referire, comise în timp de cei doi inculpaţi.
Cauza a fost instrumentată de un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava împreună cu lucrători de poliţie judiciară din cadrul Poliţiei Municipiului Suceava – Biroul Investigaţii Criminale. AGERPRES / (AS – autor: Silvia Marcu, editor: Marius Frăţilă)