AcasăStiri generaleSector 2: Aparatul de specialitate al primarului, reorganizat

Sector 2: Aparatul de specialitate al primarului, reorganizat

Aparatul de specialitate al primarului Sectorului 2, Radu Mihaiu, a fost reorganizat, după ce Consiliul Local a adoptat în şedinţa de joi un proiect de hotărâre pe această temă.

‘Aparatul de specialitate al primarului funcţionează după un regulament de organizare şi funcţionare din 2017, este vorba despre 5 ani de zile, sigur că este important să privim spre viitor (…), are o importanţă strategică să vedem cum se fac investiţiile şi ca acestea să fie corelate cu fondurile europene’, a declarat Radu Mihaiu.

El a subliniat necesitatea unei Direcţii de mediu, ţinând cont de situaţia poluării şi a deşeurilor din Bucureşti.

‘În acest moment Direcţia Juridică este supraîncărcată şi are extraordinar de multe procese pe rol şi documentaţii de avizat. Pe de altă parte (…) această reorganizare propune o separare a atribuţiilor, vor exista două servicii, unul de Contencios, care are ca atribuţii reprezentarea în instanţă şi celălalt pentru suportul structurilor de specialitate din aparat, ducând la o mai bună specializare a juriştilor din Primărie’, a afirmat Radu Mihaiu.

Potrivit acestuia, Centrul Teritorial Veterinar este ‘supradimensionat’ şi de aceea costul pentru îngrijirea unui câine sau unei pisici este foarte mare.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks