Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, se va afla, luni şi marţi, la Berlin, la Conferinţa internaţională de sprijin pentru Republica Moldova (Moldova Support Conference), pe care o va co-prezida alături de Annalena Baerbock, ministrul de Externe al Germaniei, ţară care deţine Preşedinţia G7, şi de Jean-Yves Le Drian, ministrul de Externe al Franţei, stat care asigură Preşedinţia Consiliului Uniunii Europene.
Conferinţa, co-organizată de Germania, Franţa şi România, vizează lansarea Platformei de sprijin pentru Republica Moldova (Moldova Support Platform) şi a unui apel pentru donaţii din partea statelor membre UE, G7, a instituţiilor financiare internaţionale şi a altor state şi organizaţii internaţionale, arată un comunicat MAE transmis AGERPRES.
Iniţiativa şefilor diplomaţiilor de la Bucureşti, Berlin şi Paris vizează generarea unui sprijin robust suplimentar pentru Republica Moldova la nivel politic, financiar şi material, precum şi în materie de expertiză pentru reforme.
Ca urmare a agresiunii militare declanşate de către Federaţia Rusă împotriva Ucrainei, la 24 februarie, Republica Moldova s-a confruntat cu o gravă criză umanitară şi economică, pe fondul valului masiv de refugiaţi. Aceste provocări s-au adăugat dificultăţilor preexistente, precum vulnerabilităţile privind asigurarea securităţii energetice şi altele, explică MAE.
Evenimentul internaţional a fost anunţat de şeful diplomaţiei române, la 21 martie, la reuniunea Consiliului Afaceri Externe (CAE) de la Bruxelles.
În cadrul segmentului ministerial al evenimentului de la Berlin, ministrul Bogdan Aurescu va pleda pentru un angajament cât mai consistent şi rapid al statelor participante şi, în general, al comunităţii internaţionale în sprijinul Republicii Moldova. De asemenea, va reitera sprijinul ferm pentru acordarea unei perspective clare Republicii Moldova de aderare la Uniunea Europeană, alături de Ucraina şi Georgia.
Aurescu va prezenta şi acţiunile concrete întreprinse recent de România în sprijinul Republicii Moldova, sub diverse forme – coridoare verzi, combustibil, resurse energetice, transporturi cu materiale de primă necesitate, precum şi obiectivele Guvernului de la Bucureşti pentru perioada următoare în ceea ce priveşte acordarea de asistenţă Chişinăului.
Totodată, el va anunţa decizia României de a acorda un pachet suplimentar de asistenţă financiară nerambursabilă.
Segmentul ministerial al conferinţei va fi urmat de dezbateri sectoriale organizate sub forma a cinci mese rotunde, vizând identificarea de soluţii pe teme de interes imediat în actualul context, precum situaţia umanitară a refugiaţilor din Ucraina aflaţi pe teritoriul Republicii Moldova şi managementul frontierelor. De asemenea, dezbaterile se vor apleca asupra unor aspecte pe termen mai lung, precum combaterea corupţiei, consolidarea securităţii energetice şi întărirea rezilienţei economice şi financiare a Republicii Moldova.
România va fi reprezentată la nivelul grupurilor de lucru tematice de Ministerul Justiţiei, la masa rotundă privind combaterea corupţiei, de Ministerul Afacerilor Interne pentru masa rotundă privind situaţia umanitară a refugiaţilor şi de un reprezentant al Ministerului Energiei pentru masa rotundă privind energia.