Peste 46.300 de pachete cu alimente vor fi distribuite luna aceasta prin Programul operaţional ‘Ajutorarea persoanelor defavorizate’, informează Prefectura Buzău.
Potrivit sursei citate, distribuirea celei de-a patra tranşe de alimente va începe în data de 28 aprilie 2022, iar pachetele vor ajunge până în data de 5 mai în toate cele 87 de unităţi administrativ-teritoriale din judeţ.
‘La nivelul judeţului Buzău vor fi distribuite 46.325 de pachete, prin intermediul primăriilor. Pachetele vor conţine făină, mălai, paste făinoase, ulei, zahăr, conserve de carne de vită şi porc, pate, compot şi gem’, se arată într-un comunicat de presă remis miercuri AGERPRES.
Programul se derulează din anul 2018, iar beneficiarii acestor ajutoare sunt familiile şi persoanele singure care primesc venit minim garantat în baza legii 416/2001, persoanele care primesc alocaţie pentru susţinerea familiei, persoanele şi familiile aflate temporar în situaţii critice de viaţă, respectiv victime ale calamităţilor, persoane dependente de alte situaţii asemănătoare şi care se află în situaţii deosebite de vulnerabilitate, persoanele cu handicap grav sau accentuat, persoanele care locuiesc în aşezările informale.