Un proiect finanţat cu fonduri europene şi dedicat tinerilor din localităţile aflate în vecinătatea Parcului Naţional Balta Mică a Brăilei va fi lansat vineri, la Brăila, de către Asociaţia Culturală ‘Cinefeel’.
Denumit ‘La pas prin Bălţile Brăilei’, proiectul este finanţat prin Programul Erasmus – Proiecte de mobilitate în domeniul tineret şi se va derula în perioada aprilie 2022 – octombrie 2023.
‘La pas prin Bălţile Brăilei’ este un proiect de participare a tinerilor la viaţa democratică şi se adresează în principal tinerilor cu vârste cuprinse între 13 şi 19 ani care locuiesc în localităţile aflate în vecinătatea Parcului Naţional Balta Mică a Brăilei.
‘Din fiecare comună selectată (Chiscani, Gropeni, Tichileşti, Măraşu, Frecăţei) vor participa câte 20 de tineri, la care se vor adăuga alţi 60 de tineri din cele trei licee participante din mediul urban. Proiectul propune diverse activităţi care urmăresc susţinerea comunităţii locale în protejarea mediului înconjurător’, se arată într-un comunicat de presă remis de Asociaţia Culturală ‘Cinefeel’ Brăila.
Printre activităţile proiectului se numără cele legate de informarea tinerilor cu privire la situaţia din Parcul Naţional Balta Mică a Brăilei, realizarea de proiecţii de filme documentare pe Faleza Dunării şi în muzeele locale, participarea tinerilor la măsurători ale calităţii apei, activităţi de colectare a deşeurilor şi de curăţare a malurilor Dunării, activităţi interactive de comunicare şi reprezentare vizuală a problemelor de mediu, dezbateri la care vor fi invitate autorităţi locale, ONG-uri şi firme locale de salubrizare, activităţi creative de reciclare PET-uri şi materiale textile.
Insula Mică a Brăilei este declarată rezervaţie naturală şi cuprinde 52 de lacuri interioare cu şapte insule şi ostroave mari, ce însumează o suprafaţă de 152 kilometri pătraţi, întinzându-se de la Brăila până la podul peste Dunăre, de la Giurgeni – Vadul Oii. Nu există puncte amenajate de acces în parc, singurul mod de a ajunge aici fiind traversarea apei cu ajutorul ambarcaţiunilor mici, având ca puncte de plecare localităţile din jurul Bălţii Mici a Brăilei.