AcasăStiri generaleFiica minoră a şefului Poliţiei municipiului Bacău este dată dispărută

Fiica minoră a şefului Poliţiei municipiului Bacău este dată dispărută

Fiica minoră a şefului Poliţiei municipiului Bacău a fost dată dispărută de familie după ce duminică a plecat de acasă şi nu s-a mai întors.

Ana Maria Tuluc are 15 ani şi este căutată acum de poliţiştii băcăuani.

Minora are înălţimea de 1,69 metri, greutatea de 58 kilograme, ochi căprui, ten deschis şi păr şaten.

Când a plecat de acasă purta geacă cu glugă, de culoare neagră, pantaloni negri, bocanci negri cu catarame, iar pe cap purta o căciulă de culoare neagră.

‘Cetăţenii care pot furniza orice informaţii în legătură cu această persoană sunt rugaţi să contacteze Poliţia Municipiului Bacău, tel. 0234.202056, Dispeceratul IPJ Bacău, tel.0234202000 sau să apeleze 112’, a declarat, într-un comunicat remis AGERPRES, purtătorul de cuvânt al IPJ Bacău, inspectorul principal Cătălina Păduraru.

Poliţiştii au publicat şi fotografia minorei în speranţa că cineva o recunoaşte şi poate oferi detalii.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks