AcasăStiri generaleVaslui: Incendiu puternic într-un spaţiu de depozitare şi prelucrare a resturilor vegetale,...

Vaslui: Incendiu puternic într-un spaţiu de depozitare şi prelucrare a resturilor vegetale, în Huşi

Un incendiu puternic a izbucnit, miercuri, în Huşi, la un spaţiu destinat depozitării şi prelucrării resturilor vegetale.

Pompierii intervin la faţa locului cu trei autospeciale de stingere şi echipaje specializate.

‘La sosirea echipajelor de intervenţie, incendiul se manifesta cu violenţă la resturile vegetale depozitate, punând în pericol o hală, o locuinţă şi mai multe utilaje. Pompierii militari acţionează pe două sectoare de stingere; primul, pentru limitarea incendiului, iar cel de-al doilea – pentru protejarea bunurilor aflate în pericol. Nu sunt înregistrate victime’, a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Vaslui, Marius Stanciu.

Sunt efectuate cercetări în vederea stabilirii cauzei incendiului. AGERPRES /(AS – autor: Loredana Ciobanu, editor: Cătălin Alexandru)

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks