Numărul de persoane internate cu COVID-19 este de 1.828, cu 88 mai puţine faţă de ziua anterioară, iar în secţiile ATI sunt internate 251 de persoane, cu două mai puţine decât ziua precedentă, a informat, joi, Ministerul Sănătăţii.
Dintre cei 251 pacienţi internaţi la ATI, 223 sunt nevaccinaţi anti-COVID.
Din totalul pacienţilor internaţi, 83 sunt minori, toţi fiind internaţi în secţii, cu 20 mai puţini decât în ziua anterioară. La ATI nu este internat niciun copil infectat cu SARS-CoV-2.