AcasăStiri generaleCAB anulează o condamnare de 6 ani închisoare pentru un fost şef...

CAB anulează o condamnare de 6 ani închisoare pentru un fost şef al Poliţiei de Frontieră Giurgiu acuzat de şantaj

Curtea de Apel Bucureşti a dispus achitarea lui Ionuţ Ifrim, fost şef al Sectorului poliţiei de frontieră Giurgiu, care avea o condamnare în primă instanţă de şase ani şi patru luni închisoare cu executare pentru săvârşirea infracţiunilor de şantaj şi cumpărare de influenţă, el fiind acuzat că a obligat o persoană să-i dea 60.000 de dolari pentru a o lăsa să treacă graniţa.

În ianuarie 2020, Ionuţ Ifrim fusese condamnat de Tribunalul Bucureşti la şase ani şi patru luni închisoare cu executare, însă Curtea de Apel Bucureşti a admis apelul poliţistului şi a anulat sentinţa instanţei de fond, decizia fiind definitivă.

Motivul pentru achitare invocat de judecătorii de la Curtea de Apel Bucureşti este că fapta nu există (şantaj) sau fapta nu este prevăzută de legea penală (cumpărare de influenţă).

Conform DNA, în data de 28 aprilie 2017, în condiţiile în care legislaţia românească nu îi obligă pe cei care traversează graniţele interne ale Uniunii Europene să declare sumele de bani care se află asupra lor, indiferent de cuantum, Ionuţ Ifrim, în calitate de şef al Sectorului poliţiei de frontieră Giurgiu, ar fi constrâns o persoană (martor în cauză) să îi dea 60.000 de dolari din cei 135.000 dolari pe care îi avea asupra ei şi pe care urma să-i transporte în Bulgaria.

Procurorii notează că Ifrim ar fi luat suma de bani fără să întocmească vreun proces-verbal, ameninţând, totodată, persoana respectivă că îi va face dosar penal şi că nu o va lăsa să treacă frontiera.

‘În cursul lunii mai 2017, după o discuţie purtată cu proprietarul real al banilor, care ştia că cei 60.000 dolari au fost reţinuţi în mod nelegal, inculpatul a restituit suma respectivă în două tranşe’, susţin anchetatorii.

De asemenea, în noaptea de 20/21 mai 2017, Ionuţ Ifrim i-ar fi promis unui agent al poliţiei de frontieră Giurgiu mai multe bunuri, pentru ca acesta din urmă, prin influenţa pe care o avea asupra colegilor săi de serviciu, să-i determine să nu controleze nişte transporturi de mărfuri contrafăcute ce urmau să fie tranzitate de persoane din anturajul său.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks