Filarmonica de Stat Sibiu va susţine miercuri concertul vocal-simfonic ‘Lumini pascale’ în onoarea pianistului Radu Lupu.
Radu Lupu a decedat la sfârşitul săptămânii trecute la vârsta de 76 de ani.
”Am primit cu profund regret vestea că unul dintre cei mai valoroşi pianişti români ai tuturor timpurilor a trecut în nefiinţă. După cinci decenii în care a încântat publicul internaţional şi critica de specialitate, Radu Lupu părăseşte lumea muzicală. Dar concertele şi înregistrările sale rămân dovada unei cariere fantastice, cu un palmares greu de egalat mult timp de acum încolo”, se arată într-un comunicat al Filarmonicii din Sibiu.
Miercuri, Filarmonica de Stat Sibiu aduce un ultim omagiu pianistului şi compozitorului Radu Lupu, dedicându-i concertul vocal-simfonic ‘Lumini pascale’.
Concertul va avea loc de la ora 19,00, la Sala Thalia.
Orchestra Filarmonicii de Stat Sibiu, alături de soliştii Diana Ţugui, Alexandra Leşiu, Cristian Mogoşan şi Florin Estefan, corul Facultăţii de Muzică Religioasă din Sibiu (dirijor pr. lect. dr. Dan Alexandru Streza) şi Corul Euphonia al Filarmonicii ‘Ion Dumitrescu’ Râmnicu Vâlcea, va interpreta lucrarea ‘Requiem Parastas’ a compozitorului sibian Marţian Negrea. Conducerea muzicală va fi asigurată de Ciprian Marinescu.