Concertul trupei Zdob şi Zdub, programat pentru data de 25 aprilie la Arenele Romane, se amână pentru 22 mai şi va avea loc la Grădina Urbană Herăstrău.
‘Dragi prieteni, există momente în care trebuie să luăm decizii şi să ţinem cont de regulile esenţiale; să punem pe primul loc siguranţa noastră şi starea de sănătate. Deşi suntem foarte fericiţi că piesa ‘Trenuleţul’, pe care o vom prezenta în acest an la Eurovision împreună cu fraţii Advahov, se bucură de popularitate la nivel internaţional, vestea că patru dintre colegii noştri au fost infectaţi cu noul coronavirus ne obligă să luăm o pauză scurtă. Din fericire, colegii noştri sunt bine şi avem credinţa că vom reveni cu aceeaşi energie de îndată ce vom primi undă verde. Suntem nerăbdători să ne reîntâlnim. Vă promitem un concert de neuitat, pe 22 mai! Vă mulţumim tuturor pentru înţelegere şi să ne revedem sănătoşi’, a transmis reprezentantul trupei Zdob şi Zdub, potrivit unui comunicat transmis, joi, AGERPRES.
Aflaţi în plin turneu internaţional pentru promovarea melodiei cu care vor reprezenta Republica Moldova la concursul Eurovision 2022, patru dintre membrii trupei Zdob şi Zdub s-au îmbolnăvit de COVID-19, fapt ce îi determină să amâne sau să anuleze anumite evenimente pe care le aveau programate în perioada imediat următoare.
Persoanele care au achiziţionat bilete pentru concertul de la Arenele Romane pot opta pentru păstrarea biletelor în vederea participării la spectacolul ce va avea loc în data de 22 mai la Grădina Urbană Herăstrău sau îşi pot recupera banii de la agenţia de bilete emitentă.