AcasăStiri generaleCGMB: Proiecte de regenerare urbană a staţiilor de metrou, modernizare a Bibliotecii...

CGMB: Proiecte de regenerare urbană a staţiilor de metrou, modernizare a Bibliotecii Metropolitane şi acces la justiţie în Sectorul 6

Proiecte prin care Consiliul Local Sector 6 este împuternicit să hotărască privind asocierea cu diverse instituţii pentru iniţiative de regenerare urbană în jurul staţiilor de metrou, modernizarea a patru filiale ale Bibliotecii Metropolitane Bucureşti, respectiv asigurarea accesului la justiţie pentru cetăţeni se regăsesc pe ordinea de zi a şedinţei Consiliului General al Municipiului Bucureşti (CGMB) de joi.

Unul dintre proiectele de hotărâre împuterniceşte expres Consiliul Local să hotărască, în condiţiile legii, privind asocierea cu Ministerul Transporturilor şi Metrorex SA, pentru realizarea în comun a unor proiecte de regenerare urbană a zonelor din jurul staţiilor de metrou din Sectorul 6. Anterior, Consiliul Local a adoptat un proiect de hotărâre prin care a cerut această împuternicire.

Printr-un alt proiect de hotărâre, Consiliul Local este împuternicit expres să încheie un acord de parteneriat cu Biblioteca Metropolitană Bucureşti, în vederea finanţării unor cheltuieli de investiţii şi realizarea în comun a unor lucrări ce urmăresc să modernizeze patru filiale ale instituţiei, situate în sectorul 4. Anterior, Consiliul Local a votat o hotărâre ce solicită această împuternicire.

Un al treilea proiect de hotărâre împuterniceşte expres Consiliul Local să încheie un protocol de cooperare cu Baroul Bucureşti. Anterior, Consiliul Local a adoptat o hotărâre prin care a cerut această împuternicire pentru asigurarea accesului la justiţie, inclusiv în materia ajutorului public extrajudiciar în materie civilă, prin facilitarea acordării de asistenţă extrajudiciară cetăţenilor Sectorului 6, prin avocat, la sediul primăriei.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks