Un cetăţean ucrainean care încerca să intre ilegal în România a fost interceptat de poliţiştii de frontieră din Botoşani, care patrulau zona cu un elicopter, a declarat purtătorul de cuvânt al Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Botoşani, Tatiana Radu.
Potrivit sursei citate, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Dorohoi, pe timpul unei misiuni în sistem integrat cu o patrulă aeriană din cadrul Inspectoratului General de Aviaţie al Ministerului Afacerilor Interne şi lucrători din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Botoşani, l-au depistat pe cetăţeanul ucrainean care tocmai intrase pe teritoriul României.
‘S-a procedat la monitorizarea acestuia, ulterior elicopterul a aterizat şi poliţiştii de frontieră au interceptat persoana în cauză. În vederea stabilirii identităţii şi continuării cercetărilor, colegii noştri l-au condus pe bărbat la sediul sectorului. În urma verificărilor, poliţiştii de frontieră au constatat că acesta este un cetăţean ucrainean, iar în conformitate cu prevederile legale în vigoare, acesta a solicitat acordarea unei forme de protecţie din partea statului român, ca urmare a faptului că soseşte dintr-o zonă de conflict’, a afirmat Radu.
Oficialii Poliţiei de Frontieră susţin că au fost demarate procedurile specifice în astfel de cazuri, fiind anunţaţi reprezentanţii Inspectoratului General pentru Imigrări, pentru aplicarea măsurilor prevăzute de lege. Ulterior, persoana va fi preluată, conform procedurilor în vigoare, de Centrul Regional de Cazare pentru Solicitanţii de Azil din Rădăuţi. AGERPRES / (AS – autor: Cristian Lupaşcu, editor: Marius Frăţilă)